x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Frumos si sanatos Frig, vânt, dar tenul rezistă!

Frig, vânt, dar tenul rezistă!

de Magda Colgiu    |    19 Oct 2010   •   00:00
Frig, vânt, dar tenul rezistă!
Sursa foto: /Thinkstock

Medicul Afshin Hatami propune cititorilor Jurnalului de sănătate cele mai bune soluţii pentru ca pielea să nu aibă de suferit din cauza frigului. "Aerul rece este benefic tuturor, indiferent de vârstă, însă, pentru a avea un obraz sănătos, el trebuie îngrijit cores­punzător. De la tineri la persoane în vârstă şi chiar copii, toţi trebuie să se protejeze de aerul foarte rece."

BEBELUŞII
Bebeluşii nu trebuie cocoloşiţi peste măsură în perioada rece. Trebuie plimbaţi afară în fiecare zi, măcar 30 de minute. "Greşeala cea mai mare pe care o fac mamele este să acopere aproape total faţa pruncilor. Cea mai bună soluţie este ca, înainte de a fi scoşi din casă, faţa bebeluşilor să fie unsă cu un ulei special pentru ei. Cele mai bune creme pentru pielea feţei lor sunt pe bază de apă termală", recomandă medicul Afshin Hatami.

O situaţie deosebită se înregistrează în cazul în care afară este frig asociat cu vânt. "În această situaţie, cumpăraţi de la raioanele specializate în cosme­tice pentru copii o cremă grasă pentru faţă." Soarele de iarnă poate să creeze nu doar bucurie, ci şi mari neplăceri. Soarele şi  zăpada pot acţiona cu urmări severe asupra pielii bebe­luşu­lui. Explicaţia: protecţia naturală a copiilor nu este încă desăvârşită. De aceea, pielea lui trebuie unsă cu o cremă specială, cu factor mare de protecţie. "Pentru că săpunul şi apa usucă pielea bebeluşului, nu exageraţi cu băile în lunile de iarnă. Trebuie să reţinem că, potrivit studiilor, copiii sunt predispuşi la uscarea pielii, deoarece glandele lor sudoripare nu sunt complet dezvoltate", mai afirmă medicul consultat Afshin Hatami.

COPIII ŞI ADOLESCENŢII
În perioada rece, copiii şi adolescenţii stau foarte mult afară. Vântul şi vremea rece, soarele şi zăpada pot crea probleme tenului lor, care se adaugă celor provocate de hormoni. "La această vârstă, deşi tenul adolescenţilor este gras, nu înseamnă că el nu trebuie îngrijit", afirmă medicul Afshin Hatami. "Copiii cu vârsta între 11 şi 18 ani trebuie să aibă mare grijă la produsele folosite. Pentru că o cremă grasă le poate provoca acneea. Adolescenţii trebuie să utilizeze creme hidratante, neuleioase."

ADULŢII

Femeile sunt, în general, cele care acordă mai multă atenţie tenului. Cremele, loţiunile sau balsamurile de buze aproape că nu lipsesc din geanta unei femei. Iată însă că nu doar doamnele trebuie să îşi aplice pe faţă produse de îngrijire. "Bărbaţii ar trebui şi ei să îşi cremuiască faţa, mai ales după bărbierit, cu creme puternic hidratante, cu componente grase. Recomandate în această perioadă sunt cele care conţin vitamina A."
Adulţii care stau mult timp în aer liber este indicat să utilizeze creme cu factor de protecţie UV nu foarte mare.

PESTE 60 DE ANI
Aproape de vârsta de 60 de ani, pielea este ridată, motiv pentru care acum este nevoie de produse de două ori mai bogate în grăsimi uleioase. "Pentru eficienţă maximă, cremele trebuie aplicate de două ori pe zi (dimineaţa şi seara), prin mişcări de masaj."

×
Subiecte în articol: dermatologie