x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Frumos si sanatos Frunzele de guava, tratamentul natural pentru un ten perfect

Frunzele de guava, tratamentul natural pentru un ten perfect

30 Sep 2015   •   17:23
Frunzele de guava, tratamentul natural pentru un ten perfect

Probabil toți ne-am confruntat la un moment dat cu probleme ale pielii, fie că a fost vorba de acnee, iritații, riduri, hipersensibilitate sau pete negre pe întreaga față.

Din fericire, în afară de procedurile cosmetice, există numeroase alternative naturale, care se dovedesc cel puțin la fel de eficiente. Potrivit www.healthyfoodhouse.com, unul din cele mai bune remedii de acest fel este guava, frunzele acestui fruct putând fi utilizate astfel:

Vindecă dermatita atopică
Aceste frunze ameliorează roșeața și iritațiile cauzate de dermatita atopică. Mai mult, ele conțin proprietăți antialergice care inhibă producția de histamină (care cauzează senzațiile specifice alergiilor).

Elimină cauza acneei
Specialiștii din Statele Unite au publicat un studiua care a relevat că frunzele de guava au proprietăți antibacteriale și astfel, distrug bacteriile care cauzează acneea.

Estompează ridurile
A fost dovedit științific faptul că frunzele de guava sunt mai eficiente decât fructul. Aceastea au proprietăți anti-cancerigene și distrug radicalii liberi din corp. În consecință, frunzele de guava sunt cea mai bună armă în lupta împotriva ridurilor. Mai mult decât atât, ele îmbunătățesc calitatea generală a pielii.

Estompează petele maronii sau roșii
Frunzele de guava pot fi utilizate în tratamentul petelor roșii sau maronii, comportându-se asemenea unui agent tonic. În plus, acestea reduc iritația, distrugând organismele microscopice.


Metodă de tratament

În cazul în care vă confruntați cu dermatită atopică, folosiți o mână de frunze uscate. Zdrobiți-le și adăugați-le în apa caldă în care urmează să faceți baie. Cu ajutorul acestei metode veți ameliora mâncărimile și roșeața și toate celelalte senzații de disconfort.

Pentru toate celelalte probleme, se recomandă să preparați un ceai, pe care îl lăsați să fiarbă până când are culoarea maronie și arată foarte concentrat.
Luați-l de pe foc și lăsați-l să se răcească.
Aplicați „loțiunea tonică” pe toate zonele afectate cu ajutorul unei dischete de bumbac.
Lăsați să acționeze pentru aproximativ 15 minute și clătiți-vă fața cu apă călduță.
Pentru rezultate mai bune, repetați tratamentul de două ori pe săptămână.
 

×
Subiecte în articol: guava