x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Frumos si sanatos Masajul - câte beneficii, atâtea mituri

Masajul - câte beneficii, atâtea mituri

de Irina Cristea    |    13 Dec 2009   •   00:00
Masajul - câte beneficii, atâtea mituri
Sursa foto: /stockxpertcom

Chiar dacă nu suntem sportivi de performanţă, multora ni s-a întâmplat să dăm fuga la o saună şi un masaj după un meci de tenis, o alergare de durată sau o partidă de fotbal. Pentru că ştim că ne va face bine. De fapt, am auzit. Cercetări recente indică însă că beneficiile masajului ar putea fi doar un mit.



Pentru mulţi sportivi, dar şi pentru persoanele care iau foarte în serios rigorile menţinerii unei forme fizice bune, masajul este aproape la fel de important ca antrenamentul şi dieta. Stimularea circulaţiei sângelui în muşchii chinuiţi de efort şi eliminarea acidului lactic sunt două dintre cele mai importante beneficii asociate masajului după o activitate sportivă intensă. Numai că autorii unui studiu prezentat la conferinţa din acest an a colegiilor nord-americane de medicină sportivă susţin că au dărâmat mitul potrivit căruia acest procedeu grăbeşte recuperarea după efort.

Profesorul Michael Tschavovsky, de la Universitatea Queens din Ontario, spune că, până în prezent, nici un studiu nu a testat teoria refacerii prin masaj. Nici îmbunătăţirea circulaţiei la nivel muscular, nici reducerea oboselii - beneficii invocate de către terapeuţi - nu fuseseră confirmate. Iar studiul coordonat de Tschavovsky a încercat tocmai verificarea unei teorii faţă de care era oarecum sceptic. Rezultatele obţinute de echipa de la Universitatea Queens din Ontario arată că după un efort fizic intens nu masajul, ci recuperarea prin alergare uşoară, întinderi sau plimbare este eficientă în eliminarea acidului lactic şi a altor reziduuri metabolice, precum şi în stimularea circulaţiei. Mai mult decât atât, masajul pare a avea exact efectele opuse - încetineşte circulaţia sângelui în muşchi. Recuperarea prin efort fizic uşor este cu 25% mai eficientă, a reieşit din măsuratorile efectuate. Cu toate acestea, Tschavovsky nu susţine că mesajul după efort este apă de ploaie. Recunoaşte că apelează el însuşi la acest tip de refacere după câte-un meci de fotbal. Teoria lui este însă că principalul beneficiar al acestui remediu nu este musculatura, ci psihicul. "Masajul ne dă o stare bună, acesta-i adevărul. Iar sportul de performanţă ţine în bună măsură şi de psihic. Prin urmare, dacă unii sportivi simt că datorită masajului au parte de o mai bună pregătire, asta înseamnă că acesta joacă într-adevăr un rol în capacitatea lor de a-şi îmbunătăţi performanţele", spune profesorul Tschavovsky. Iar ce arată acest studiu este că masajul nu e inutil, ci doar că nu este util din motivele pe care credeam că le cunoaştem. Iar masajul de refacere nu este singurul cu efect mai degrabă de tip placebo: aromoterapia sau masajul cu pietre calde. Există inclusiv tipuri de masaj cu contraindicaţii. De exemplu, doar persoanele cu oarece strat adipos ar trebui să se supună masajelor mai viguroase (suedez, shiatsu). Acestea pot face mai mult rău decât bine, afectând ţesutul muscular, nervii sau oasele celor care n-au un "înveliş protector" prea consistent.

×
Subiecte în articol: sănătate & beauty