x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Frumos si sanatos O altfel de „amendă” pentru excesele de 1 mai

O altfel de „amendă” pentru excesele de 1 mai

03 Mai 2020   •   20:00
O altfel de „amendă” pentru excesele de 1 mai

O altfel de „amendă” pentru excesele de 1 mai: câte 20 de repetări din fiecare exerciţiu pentru a dizolva grăsimea depusă pe abdomen.

Cornel Moca, specialist sportiv şi nutriţionist, dă teme pentru acasă celor care au pus câtva kilograme în plus, din cauza carantinei.

„Ne întindem pe spate, braţele pe lângă corp, picioarele întinse, asiguraţi-vă că mijlocul este lipit, duceţi alternativ la câte un picior, ridicăm uşor umerii de joş şi continuăm. Pe spate, mijlocul lipit, punem palmele sub şezut şi acum ridicăm uşor bazinul de jos. Ne asigurăm că atunci când ducem picioarele sus, rămânem deasupra abdomenului. Îţi vei simţi abdomenul cum va arde efectiv. Pui palmele în spatele capului, răsuceşti către piciorul opus şi schimbi. Pe toată durata exerciţiului asigură-te că mijlocul tău rămâne lipit şi umerii sunt uşor ridicaţi. Din câte se vede nu e deloc uşor, dar este eficient”, a declarat Cornel Moca, specialist sportiv şi nutriţionist.

 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: 1 mai excese sport