x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Frumos si sanatos Obiceiurile nesănătoase ale românilor: De ce trăim mai puțin decât ceilalți europeni

Obiceiurile nesănătoase ale românilor: De ce trăim mai puțin decât ceilalți europeni

de Redacția Jurnalul    |    22 Oct 2025   •   20:00
Obiceiurile nesănătoase ale românilor: De ce trăim mai puțin decât ceilalți europeni
Sursa foto: Shutterstock

Românii trăiesc, în medie, cu 8 ani mai puțin față de ceilalți europeni, iar unul dintre principalele motive este stilul de viață nesănătos, în special alimentația dezechilibrată, avertizează dr. Eugenia Bratu, medic primar la Institutul Național de Sănătate Publică.

Deși au acces la informație, servicii medicale și alimente sănătoase, multe obiceiuri adoptate de români le afectează sănătatea pe termen lung.

Principala cauză de mortalitate

Principala cauză a mortalității în țara noastră este reprezentată de bolile cardiovasculare, spre deosebire de alte țări europene unde decesele sunt mai frecvente din cauza demenței sau vârstei înaintate, după cum a precizat dr. Eugenia Bratu, potrivit click.ro.

Obiceiurile nesănătoase ale românilor

Cel mai nesănătos obicei al românilor este consumul ridicat de alimente bogate în grăsimi, zahăr și sare, care favorizează apariția bolilor cronice.

Zahărul, în special, este consumat în esces mai ales de tineri. Statisticile arată că 5 din 10 fete și 3 din 10 băieți consumă dulciuri zilnic, peste media mondială, notează a1.ro.

Cum să reduci consumul de zahăr

Specialiștii recomandă câțiva pași simpli pentru reducerea consumului de zahăr:

-înlocuirea dulciurilor cu fructe și nuci,

-creșterea aportului de proteine și fibre,

-cel puțin 30 de minute de activitate fizică pe zi

-citirea atentă a etichetelor alimentare pentru a evita produsele cu zahăr în exces.

Aceste schimbări pot contribui la creșterea speranței de viață și la prevenirea bolilor grave care afectează tot mai mulți români.

×
Subiecte în articol: speranta viata