x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Frumos si sanatos Schimbarea pe care trebuie să o faci pentru a pierde în greutate

Schimbarea pe care trebuie să o faci pentru a pierde în greutate

12 Sep 2018   •   18:08
Schimbarea pe care trebuie să o faci pentru a pierde în greutate

Toţi cei care au pierdut mult în greutate îţi vor pune că a existat un moment care i-a determinat să facă acest pas. Pentru Jessi, a fost atunci când cele 100 de kilograme nu o lăsau să doarmă, scrie Prevention.

“Nu puteam să dorm. Aveam probleme de respiraţie.”, a spus aceasta. Kilogramele sale îi afectau chiar şi performanţa de la locul de muncă. “Ca bucătar, stau în picioare minimum 12 ore pe zi. Picioarele mele, genunchii, articulaţiile şi spatele mă dureau constant”, a spus Jessi.

Schimbarea în dietă care a ajutat-o să slăbească

Jessi voia să mănânce mai multe legume în loc de sendvişuri şi mai multe proteine sănătoase în loc de fripturi şi bacon, dar nu avea timpul suficient pentru a-şi pregăti mesele pentru următoarea zi. Un prieten i-a oferit soluţia perfectă: fă toată mâncare, pentru întreaga săptămână, deodată, împacheteaz-o şi depoziteaz-o în frigider.

“Îmi ia doar o oră şi jumătate să pregătesc mâncarea pentru întreaga săptămână.”, a mărturisit aceasta.

Jessi a reuşit să slăbească 25 de kilograme într-un an, prin prepararea mâncării acasă şi prin alegeri mult mai sănătoase.

 

 

×