x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Frumos si sanatos Slăbind cu imaginaţie

Slăbind cu imaginaţie

de Irina Cristea    |    27 Ian 2011   •   23:05
Slăbind cu imaginaţie

148585-lp-lgi-daily-intake1-1.jpgTânjeşti după o ciocolată delicioasă, cu alune şi stafide sau cu o minunată umplutură de cappuccino? Ei bine, e de-ajuns să îţi imaginezi pofta cu care o devorezi, bucată cu bucată, pentru a mânca mai puţin. Cel puţin, asta susţin autorii unui studiu publicat în revista Science. Ei sunt de părere că imaginaţia poate juca un rol important în reevaluarea cantităţii de mâncare cu care ne regalăm zi de zi. Gândindu-ne în cele mai mici detalii la produsul consumat – de la scoaterea din ambalaj sau „transportul” de la farfurie la gură până la felul în care este mestecat şi înghiţit –, vom consuma mai puţin decât persoanele care, înainte să mănânce, se gândesc fie la altceva decât la hrană, fie la alte produse decât cele cu care urmează să se delecteze.

Pare un exerciţiu de imaginaţie destul de nătâng, dar psihologii şi nutriţioniştii implicaţi în studiu spun că eficienţa sa are o explicaţie foarte simplă. Ceea ce contează atunci când ne pregătim să consumăm un aliment preferat este prima îmbucătură. Nu cea de-a şasea sau cea de-a zecea. După primele două îmbucături intervine un fel de plictiseală – creierul ştie deja ce a făcut, ce urmează să facă şi ce senzaţie urmează să încerce, aşa că entuziasmul faţă de sti­mul scade. De altfel, deprinderea cu produsul consumat este „cheia” cu ajutorul căreia cercetătorii speră să-i ajute pe oameni să mănânce mai puţin.

„Exerciţiul de imaginaţie poate provoca din partea creierului răspunsuri similare celor pe care le-ar da într-o situaţie reală”, spune psihologul Carey Morewedge, de la Universitatea Carnegie Mellon. Când ne gândim la felul în care am îndeplini o anumită sarcină se activează aceleaşi circuite nervoase ca atunci când am realiza cu adevărat respectiva sarcină. De aici, cercetătorii au tras concluzia că merită investigat dacă nu cumva oamenii s-ar putea deprinde deja, cu ajutorul puterii minţii, cu mânca­rea pe care umrează să o consume.

Dacă premisa studiului pare cumva amuzantă, felul în care a fost realizat este şi mai simpatic. Unul dintre experimente a implicat mai mulţi voluntari şi câteva bomboane de ciocolată M&Ms. Membrii unui grup de voluntari au fost rugaţi să-şi imagineze că mănâncă 30 de drajeuri şi că aruncă trei bomboane într-o maşină de spălat. Membrii celuilalt grup şi-au imaginat că mănâncă trei drajeuri şi că aruncă 30 într-o maşină de spălat. Apoi, membrii ambelor grupuri au trebuit să mănânce, din câte un castronel, câte bomboane poftesc. A reieşit că voluntarii care s-au văzut cu ochii minţii ronţăind 30 de M&Ms au mâncat cu 50% mai puţin decât cei a căror imaginaţie s-a delectat cu doar trei bomboane. În cazul celor din urmă, creierului nu i s-a indus senzaţia de obişnuinţă, de deprindere.

După alte patru tipuri de experimente, concluzia a fost clară: „Dacă ne gândim, pur şi simplu, la o mâncare, vom pofti şi mai mult la ea. Dar dacă ne gândim la cum vom consuma respectivul produs, dacă dezvoltăm un exerciţiu mental detaliat al consumului propriu-zis, atunci dorinţa faţă de produs va scădea”, spune Morewedge. Cu alte cuvinte, a te gândi la o porţie de crispy strips cu cartofi prăjiţi şi sos de usturoi te va înnebuni de poftă. A te gândi la cum ronţăi şi înghiţi fiecare bucată crocantă în parte după ce o înmoi tacticos în sos te va face să ceri o porţie de cinci bucăţi în loc de opt. Şi să laşi, eventual, vreo două în farfurie.

Cercetătorii sunt decişi să studieze fenomenul şi mai în detaliu. De pildă, să-i roage pe voluntari să vină flămânzi la experimente. Studiile urmăresc să stabilească exact şi cât durează efectul acestui proces imaginativ în afara laboratorului, în situaţii de zi cu zi.

×
Subiecte în articol: frumos și sănătos