Pe parcursul iernii, pielea îşi pierde fermitatea, elasticitatea. Acesta este motivul pentru care primăvara trebuie să fie sezonul revitaminizării.
Credit: 123RF
Măşti sau mezoterapie
Dacă în anotimpul rece pielea îşi pierde strălucirea şi elasticitatea, iar părul începe să cadă şi devine tern, primăvara putem să combatem toate aceste inconveniente. Pe lângă măştile preparate acasă din fructe, foarte importantă este şi dieta. Putem astfel să programăm o zi pe săptămână pentru o dietă cu fructe şi sucul acestora. "Nu uitaţi nici de vitamina A şi caroten, pentru că acestea se fac responsabile pentru starea bună a pielii. Trebuie să se consume mai multe legume verzi, morcovi, roşii, cartofi, ciuperci, lapte şi miere", precizează dr Viviana Iordache, medic specialist dermatolog.
Măştile cu fructe (banane, kiwi) sunt pe cât de uşor de preparat, pe atât de benefice. Şi în comerţ există creme vitaminizante. Dar trebuie să le alegem pe cele care conţin elemente active: vitamine, provitamine, microelemente, aminoacizi şi fitohormoni. Nici substanţele hidratante, precum acidul hialuronic, extrasul din aloe vera, castraveţi şi muşeţel nu trebuie să lipsească din produsele cosmetice destinate reîmprospătării tenului.
Dacă în urma tratamentelor cosmetice de vitamizare nu se obţin rezultatele scontate, se va recurge la tratamentele medicale de vitaminizare. "Mezoterapia fără ac este cea mai puţin dureroasă. Aceasta revitalizează, energizează, calmează şi întinereşte tenul. De asemenea, reuşeşte să confere pielii un aspect impecabil imediat după efectuarea acestei proceduri", menţionează dr Viviana Iordache.
O altă variantă o reprezintă mezoterapia clasică, dar dezavantajul este că aceasta presupune o terapie agresivă, iar după tratament, tenul capătă un aspect uşor roşiatic, ce persistă câteva zile.
TRUSĂ COMPLETĂ. Din trusa de cosmetice nu trebuie să lipsească balsamul de buze. Chiar dacă a venit primăvara, vântul încă mai adie, iar neprotejate, buzele vor avea de suferit. Şi fondul de ten trebuie folosit pentru că, dacă este unul de bună calitate, are şi factor de protecţie, prin care se asigură nu numai protejarea împotriva razelor UV, dar şi a poluării.
MASCĂ. Una dintre măştile vitaminizante recomandate de dr Viviana Iordache este cea cu căpşuni: 100 g de căpşuni zdrobite cu o spatulă de lemn, peste care se presară praf de argilă sau caolin. Se lasă 10 minute pe faţă, după care se îndepărtează cu apă călduţă.
Citește pe Antena3.ro