x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Medicul de familie Adaptarea la pozitia bipeda nu s-a terminat

Adaptarea la pozitia bipeda nu s-a terminat

13 Apr 2006   •   00:00

Ridicarea in picioare a fost un urias salt pe scara evolutiei pentru om. Trecerea la pozitia bipeda a insemnat si mari eforturi de adaptare ale organismului. Coloana vertebrala este supraincarcata. In zona lombara se aglomereaza cele mai multe forte atat statice, cat si dinamice, motiv pentru care la salele omului apar cel mai adesea suferinte: lombosciatica, hernia de disc. Trebuie sa mergi cu pas vioi pentru a menaja zona mijlocului. Mersul leganat de marinar, mersul labartat de ratusca chinuiesc coloana vertebrala in zona salelor, marind prin leganarea corpului solicitarile, dupa cum si pasii tarsaiti sporesc uzura coloanei vertebrale in partea ei inferioara.

Acad. prof. dr. Constantin Popa, coordonatorul Institutului de boli cerebro-vasculare, semnaleaza ca si creierul se afla intr-un continuu proces de adaptare la pozitia in doua picioare. Existenta unor anevrisme pe vasele creierului cu pericol de a se sparge este tot un semn ca, in cazul unor oameni, creierul lor inca se lupta cu adaptarea la pozitia bipeda. O alta dovada a procesului in derulare de adaptare a creierului la pozitia bipeda este si circulatia sangelui spre creier. Circa 70% din sange se duce la creier prin cele doua carotide de sub mandibule, iar 30% circula pe doua vase mai mici din zona cefei, numite vertebre bazilare. Aceste patru vase se unesc intr-un inel, poligonul lui Wilson, un fel de colector care aduna sangele adus de cele patru vase si il distribuie mai departe in reteaua de vase a creierului. Daca pe unele carotide apare o infundare, acest inel compenseaza deficitul de sange preluand debitul celorlalte vase, pentru a fi evitata proasta irigare a creierului. Dar aceasta compensare se face numai daca infundarea carotidelor e lenta. La unii aceasta compensare a sangelui spre creier se face bine, la altii mai putin bine, semn ca inca nu s-a adaptat total creierul lor la pozitia bipeda.

×
Subiecte în articol: editorial poziţia