Cele mai periculoase capcane

Pe cât de numeroşi sunt aşa-zişii ştiutori într-ale sănătăţii, pe atât de multe sunt şi capcanele în care rişti să calci păgubos atunci când te preocupă acest domeniu. În dreapta şi în stânga, înainte şi înapoi, de la etajul de sus şi de la apartamentul de dedesubt, oricând auzi un sfat dat ca sigur despre cum să-ţi repari stricăciunile din organism.

De cele mai multe ori, aceste sfaturi sunt ceţoase şi conţin chiar rezolvări greşite, ca şi diagnostice greşite. Medicina în sine, prin complexitatea ei, dă naştere la interpretări cu atât mai mult cu cât fiecare om reprezintă o maşinărie obişnuită să funcţioneze specific individului respectiv. O doctorie sau un tratament care dă roade în cazul pacientului Popescu se dovedeşte ineficient în cazul bolnavului Ionescu. Cu atât mai dificil e să faci slalom printre atâtea capcane care te pândesc când vine vorba de sănătate. De exemplu, o capcană este durerea în burtă.

DURERI CIUDATE
Mai puţini ştiu că deviza deşteaptă a unor mari profesori de medicină internă suna cam aşa: "Orice durere în abdomen trebuie să-i ducă pe medici cu gândul şi la un atac de inimă". Pare surprinzător, dacă te chinuie o durere în burtă ce legătură poate avea inima cu această suferinţă? Ei bine, s-a dovedit în numeroase cazuri, inexactităţile plătite cu vieţi omeneşti, că în cazul unor dureri de la buric în sus poate fi vorba de un infarct. Şi fiindcă a venit vorba de atacul de infarct, tot surprinzătoare este şi reflectarea durerii provocate de infarct în umăr şi braţ. Astfel, mulţi bănuiesc că e vorba de un reumatism. Ba chiar şi o durere în maxilar, pusă de multe ori pe seama unor nevralgii sau necazuri la dantură. Este numai un exemplu privitor la şiragul de curse, de capcane în care poţi călca strâmb deteriorându-ţi sănătatea.

HEMORAGIA
Hemoragia este pierderea de sânge pe fund, unde pot gafa mai ales nemedicii. Aici poţi rău să o dai în bară dacă nu ai inspiraţia ca, observând cele mai mici urme de sânge în scaun, să dai fuga la medic. Marele pericol e să te amăgeşti cum că sângerezi pe fund din pricina unor banali hemoroizi. Pierderea de sânge în scaun trebuie investigată numai de medici, fiindcă acest necaz poate fi provocat de nişte hemoroizi rebeli. Dar sângerarea în scaun poate ascunde şi boli grave, cum ar fi cancerele de colon. În primul rând, trebuie evidenţiat faptul că este importantă culoarea sângelui pierdut prin rect. Gradul de amestecare cu fecale. Deşi nu aceste aprecieri pun diagnosticul. Când sângele are culoarea roşu aprins, de sânge proaspăt, care apare mai ales la sfârşitul scaunului şi murdăreşte pe exterior fecalele, este posibil ca diagnosticul să se refere la hemoroizi. Dacă însă sângele este amestecat cu materiile fecale, iar culoarea lui este de vişiniu mai închis acesta este un semn că există o leziune în partea mai de sus a colonului. De regulă, această sângerare periculoasă se însoţeşte şi de alte simptome: scaune ba moi, ba tari, scaune neregulate, scăderea în greutate. În aceste situaţii numai examenul endoscopic numit colonoscopie, adică investigarea cu camera video pe întreg traseul intestinului gros, poate spune dacă e vorba de tumori sau de sângerări necanceroase. În condiţiile în care sângele vine de sus, de la nivelul stomacului, această hemoragie numită melenă transformă scaunul în ceva negru, de culoarea păcurii rău mirositoare, lucios. Medicul stabileşte că e vorba de o rană sau de o tumoră la nivelul stomacului. Această pierdere de sânge în scaun este una dintre marile capcane ce-l pândeşte pe om şi numai medicul este cel care dă verdictul în urma unor testări aprofundate.

RĂGUŞELI
Un alt pericol este să nu dai atenţie unei răguşeli care persistă mai mult de 3 săptămâni, deşi se face un tratament. Această răguşeală încăpăţânată poate fi semnul unui cancer de laringe. Ca în toate cazurile oncologice, este vorba de o cursă contracronometru, fiindcă un cancer descoperit din timp, în faze incipiente, poate să fie rezolvat şi viaţa se prelungeşte cu mult. În cazul laringelui, când omul observă că nu-l slăbeşte răguşeala, trebuie să meargă urgent la ORL-ist. Dacă acesta constată că e vorba de un cancer într-o fază de început, medicul poate scoate şi îndepărta numai o bucată din laringe. Câştigul este uriaş, fiindcă rămănând pe loc o porţiune din laringe acel bolnav poate vorbi şi se poate hrăni normal. Dacă suferindul amână nejustificat întâlnirea cu ORL-istul, se ajunge la situaţia dramatică în care medicul este silit de cancerul avansat să îndepărteze tot laringele. Omul rămâne cu invaliditate marcată. El se va hrăni printr-un tub având legătura printr-un dop cu exteriorul, ceva mai jos de omuşor, iar lipsa laringelui îl va împiedica să vorbească. Prin reeducare, el va încerca să vorbească stăpânindu-şi aerul din stomac precum ventrilocii sau va fi obligat să folosească nişte aparate pe care să le lipească la gât în zona unde existase laringele.

TUSEA
La fel şi în cazul unei tuse care se prelungeşte mai mult de o lună, deşi omul se tratează. Persistenţa tusei poate fi un semn rău. O întreagă paletă de boli fiind vinovate: de la cancerul de plămâni la tuberculoză sau la bronhopneumopatia obstructivă cronică (BPOC). Numai medicul pneumolog, cu arsenalul de investigaţii, poate pune diagnosticul acestor suferinţe din aparatul respirator, inclusiv terapiile începute devreme reprezintă alte şanse de reuşită.
O altă cursă întinsă pacienţilor este cea având ca  subiect ficatul. De multe ori, nepricepuţii cu aere de cunoscători aruncă o mulţime de culpe în spatele ficatului. De cele mai multe ori "adrisantul" acuzaţiilor nu este ficatul, ci vezica biliară. Ficatul nu doare decât în rare ocazii şi durerile vin de la bilă. De altfel, în hepatitele cronice este dezavuată moda de acum o vreme în care hepaticului i se dădeau puţine alimente, "regina balului" fiind antipatica brânză de vaci, băşcălită sub numele de "brânză de veci". Bolnavului de ficat trebuie să i se dea proteine de bună calitate, aşa că merg şi fripturicile, şi alte proteine, cu condiţia să fie acceptate de vezica biliară. Bineînţeles că hepaticul trebuie să aibă grijă la cantiatea de carne şi sare consumate şi cuvântul de ordine în aceste direcţii este prudenţa. Aceeaşi deviză trebuie să fie aplicată şi de bolnavul renal, care trebuie să fie cumpătat la consumul de sare şi carne, cu amendamentul că restricţiile sunt mai severe în cazul bolnavilor de ficat faţă de suferinzii renali. Hepaticii însă trebuie să se ferească ca dracu’ de tămâie de alcool, în cazul hepatitelor cronice şi cirozelor interdicţia fiind severă, zero alcool.

CURSE
Tot surprinzătoare este şi reflectarea durerii provocate de infarct în umăr şi braţ, mulţi bănuind că e vorba de un reumatism. Ba chiar şi o durere în maxilar este  pusă de multe ori pe seama unor nevralgii sau necazuri la dantură. Sunt exemple din şiragul de curse, de capcane în care poţi călca strâmb, deteriorându-ţi sănătatea.