Ministerul Sănătăţii va lansa, la 1 iulie 2007, Programul naţional de evaluare a stării de sănătate a populaţiei. Romănii vor beneficia gratuit de o consultaţie şi de un set de analize. Scopul acestor analize il reprezintă evaluarea riscului ca un pacient să dezvolte afecţiuni cardiace, hepatice, renale, diabet zaharat şi depistarea precoce a acestor boli.
Ministerul Sănătăţii va lansa, la 1 iulie 2007, Programul naţional de evaluare a stării de sănătate a populaţiei. Romănii vor beneficia gratuit de o consultaţie şi de un set de analize. Scopul acestor analize il reprezintă evaluarea riscului ca un pacient să dezvolte afecţiuni cardiace, hepatice, renale, diabet zaharat şi depistarea precoce a acestor boli. Pot fi depistate in acest mod dislipidemiile, tulburările metabolismului lipidelor, ale grăsimilor din organism, care de la o anumită vărstă pot duce la afecţiuni coronariene. Depunerile de colesterol ingustează vasele, fie că acestea se găsesc la nivelul inimii sau la nivelul capului.
Investigaţii
Consultaţia este efectuată de medicul de familie, in luna in care s-a născut pacientul. Conf. dr. Dumitru Matei, şeful Catedrei de Medicină de Familie de la Universitatea de Medicină şi Farmacie "Carol Davila", ne explică: "Este vorba despre un examen clinic, urmat de un pachet minim de investigaţii, pe care le recomandă medicul de familie. Nu se fac analize ţintite pe anumite boli, din moment ce nu există nici o suspiciune pentru moment. Pachetul minim de investigaţii medicale cuprinde: hemoleucograma, VSH, glicemia, colesterolul, trigliceridele, transaminazele, analiza urinei".
Dacă in urma acestor analize medicul de familie constată că pacientul are o anumită boală, acesta din urmă este trimis pentru investigaţii suplimentare la specialist. De afecţiunea depistată in urma analizelor depinde dacă pacientul este rechemat la control după 3 luni sau după 6 luni. In funcţie de modificările biologice proprii fiecărui organism, la recomandarea medicului, analizele pot fi repetate după căteva luni.
Din nefericire, foarte multe persoane resping ideea de a merge la medic măcar o dată pe an, pentru examenul de bilanţ. Acesta este perceput ca o obligaţie neplăcută, cei mai mulţi dintre romăni ajungănd la medic forţaţi de imprejurări, atunci cănd boala este deja intr-un stadiu avansat.
GLICEMIA. O glicemie mai mare decăt valorile normale poate să-i spună medicului că pacientul său prezintă risc diabetic. Glicemia la limita maximă sau puţin depăşită nu are nici un fel de simptome pentru pacient. Pentru medicul de familie insă, acesta este un semn că pacientul trebuie să işi schimbe regimul alimentar, că este predispus la apariţia diabetului zaharat. Uneori, cazurile se infirmă, pur şi simplu a fost o intămplare că pacientul a avut glicemia ridicată.
PROGRAM. Persoanele care nu au medic de familie şi cele neasigurate se pot adresa oricărui medic de familie, acesta fiind obligat să le inscrie pe liste. Programul naţional de evaluare a stării de sănătate a populaţiei este finanţat din taxa pe viciu. Bolnavii cronici, care efectuează periodic analize pentru ţinerea sub control a afecţiunii, fac doar o parte din analize. Medicul de familie este cel care decide ce analize sunt recomandate.