Dacă s-ar alcătui un clasament al celor mai parşive boli, fără doar şi poate diabetul ar urca pe podium. Diabetul nu dă semnale şi îl macină pe om pe tăcute, cu tenacitate diavolească, iar cînd suferindul a fost descoperit cu diabet boala a adunat o vechime de peste 10 ani şi a ajuns la complicaţii.
Dacă s-ar alcătui un clasament al celor mai parşive boli, fără doar şi poate diabetul ar urca pe podium. Diabetul nu dă semnale şi îl macină pe om pe tăcute, cu tenacitate diavolească, iar cînd suferindul a fost descoperit cu diabet boala a adunat o vechime de peste 10 ani şi a ajuns la complicaţii. Există o părere a specialiştilor că, atunci cînd diabetul a dat semne, acestea sînt simptomele complicaţiilor şi războiul este aproape pierdut, fiindcă diabetul e nevindecabil, fiind o boală cronică. Complicaţiile sînt de temut. Diabetul distruge reţeaua de vase mari şi de vase mici, deteriorează sistemul de nervi şi se ajunge la orbire, la nefuncţionarea rinichilor, la amputarea picioarelor. Profesorul Constantin Ionescu Târgovişte, membru corespondent al Academiei Române, s-a străduit dintotdeauna să aducă inovaţii în domeniul diabetului. A realizat brevete atît în domeniul aparaturii de depistare, a deteriorării reţelei de nervi perfierici, cît şi brevete privind unele produse din plante menite a scădea glicemia. Acum profesorul Ionescu Târgovişte a demarat, împreună cu specialişti de marcă de la Institutul de Fizică Atomică, din Facultatea de Farmacie, din Institutul Politehnic programe de cercetări pentru a descoperi prematur diabetul. Pe scurt, ar trebui puse în funcţiune alte principii de diagnosticare din timp a diabetului. Una dintre ideile profesorului Ionescu Târgovişte este de a depista starea populaţiei de celule producătoare de insulină din pancreas prin înregistrarea răspunsurilor electrice ale acestor celule. Se va încerca găsirea unei corelaţii între aceste ecouri electrice din pancreas şi cît la sută din celulele producătoare de insulină mai sînt în funcţiune. A doua încercare de a descoperi din pripă diabetul este o metodă care, decelînd zincul din pancreas, poate evalua cîtă populaţie de celule insulinice e în viaţă şi cîte au murit din pricina diabetului.
Citește pe Antena3.ro