x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Medicul de familie Moarte cu salvarea la cap

Moarte cu salvarea la cap

04 Dec 2007   •   00:00

Prin vară, dacă imi aduc bine aminte, pe la serviciile de ambulanţă judeţene au ajuns maşini noi, moderne, dotate corespunzător. Chiar şi in judeţul Giurgiu au ajuns căteva. Dar oricăt de dotate ar fi, ele nu funcţionează singure. Au nevoie de medici.

Prin vară, dacă imi aduc bine aminte, pe la serviciile de ambulanţă judeţene au ajuns maşini noi, moderne, dotate corespunzător. Chiar şi in judeţul Giurgiu au ajuns căteva. Dar oricăt de dotate ar fi, ele nu funcţionează singure. Au nevoie de medici. Iar medici de unde? Asta e o problemă şi incă una grea. Ea se cronicizează, atunci cănd puţinii medici rămaşi pe ambulanţe n-au nici o legătură cu medicina de urgenţă. Sau cănd "lucrează" la mica inţelegere. Ceva in genul: "Plec şi eu mai devreme, că n-oi avea ghinionul să se intămple ceva tocmai acum. Şi las’ că vine schimbul". Da. Dar schimbul e navetist, ca de altfel toţi cei opt medici de la Serviciul de Ambulanţă Giurgiu. Iată că ghinionul nu bate de două ori, ci o dată, dar fatal, ca la Giurgiu, unde o batrănă cardiacă de peste 80 de ani a murit, pentru că nu s-a orientat şi a lăsat-o inima chiar atunci cănd medicul a ciupit şi el ceva din program. La pacientă a ajuns, intr-un final, o tănără asistentă, de vreun an pe ambulanţă. Ea zice că de n-ar fi luat-o la fugă şi la injurături băiatul victimei, poate că bătrăna ar mai fi dus-o. Acest caz e unul dintre atătea, in care vinovată e ori moarta, ori asistenta. Pentru că medicul e medic şi de unde-s puţini nimeni nu se mai incumetă să-i penalizeze. Iar directorul Serviciului de Ambulanţă Giurgiu acţionează ca un medic specializat in urgenţe, adică prompt şi la obiect: ba işi dă demisia de onoare, ba şi-o ia inapoi. In cazul lui s-a intămplat ceva nemaipomenit: colectivul l-a implorat să nu plece şi a cedat rugăminţilor. Vi se pare că este ceva nou in această poveste? Că s-a schimbat ceva? O felie groasă de viaţă, de această dată de la Giurgiu, dar valabilă in multe alte orăşele din ţară, unde la umbra eternului, păgubosului, dar comodului "ei se fac că ne plătesc, iar noi ne facem că muncim", in continuare, mor oameni cu salvarea la cap.

×
Subiecte în articol: editorial