“Piatră, piatră de e piatră!”

N-or fi fost nebuni cei care, alcătuind un clasament al celor mai violente dureri, au plasat durerile pricinuite de pietrele la rinichi chiar pe primul loc. Într-adevăr, cei care au avut neşansa de a trece printr-o colică renală nu uită clipele acelea de chin groaznic toată viaţa. Vezi scene de nebănuit: bărbaţi falnici, în stare oricând să mute Ceahlăul în Câmpia Dunării, care cad ca fulgeraţi în genunchi, când se mişcă o pietricică din vezică prin ureter şi se zvârcolesc de-ai zice că îi frige cineva cu fierul roşu înfipt în şale. 

Şansă şi ghinion
Piatra la rinichi se întâlneşte destul de des. Unii au norocul să scape doar cu o criză. Alţii sunt bântuiţi de ghinioane şi colicile renale îi însoţesc de-a lungul vieţii. Cât de frecventă este piatra la rinichi iată că ştiinţa nu ştie, dar la ora actuală ştie cum să preîntâmpine formarea pietrelor la rinichi. Apariţia acestor calcului renali este cauzată de nişte defecte ale metabolismului cu punct de pornire învăluit în ceaţă. Norocul e că medicina ştie să-l scoată pe bolnav din criza colicii renale şi are unele indicaţii în privinţa evitării formării de noi pietre, deci în privinţa repetării crizelor groaznice de pietre la rinichi.

Când un om are norocul ca doar prin medicamente inoculate cu perfuzie să elimine piatra, el este îndemnat în acele ore de chin să facă pipi printr-un tifon, tocmai pentru a prinde piatra după eliminare. Dacă ea este scoasă cu endoscopul sau se elimină fragmente de piatră după spargerea ei, aceste mostre trebuie analizate la laborator în vederea stabilirii felului calculului, care poate fi sub formă de oxalat de calciu sau pe bază de acid uric etc.

Felul pietrelor
Analizarea pietrelor vizează şi măsurile diferite ce rezultă din descoperirea sărurilor din calculi. Aceste măsuri sunt de un fel dacă piatra este din oxalaţi de calciu şi altele sunt măsurile când piatra este constituită din săruri ale acidului uric. Dacă suferindul a avut piatra pe bază de oxalat de calciu, medicul îl sfătuieşte să evite roşiile, vinetele, ciocolata, cacaoa, băuturile carbogazoase, ceaiul negru etc. Oxalat de calciu există în nuci şi în vitamina C. Dacă pietrele au fost în principal uraţi, pentru a preîntâmpina recidivarea, pacientul trebuie să mănânce puţină carne, să restricţioneze în special carnea tânără de viţel, de miel, de ied şi carnea de vânat. Cel care a păţit-o cu pietrele pe bază de acid uric trebuie să se abţină de la a mânca organe la grătar, mezeluri, conserve şi să bea mai puţin lapte, care este bogat în calciu. În afara principiilor acestea ale regimului alimentar, toţi care au trecut prin chinurile unei colici renale trebuie să aibă o regulă de fier: să bea multe lichide pentru a spăla rinichii, ştiut fiind că băltirea urinei favorizează depunerea de săruri şi conglomerarea lor în pietre. Oricum, aceşti oameni păţiţi trebuie să bea cam doi litri de lichid ca să urineze circa 1,5 litri.

Începe lupta
Cum se poate lupta împotriva pietrelor ce au declanşat colica renală? Se poate încerca mai întâi cu o baie cu apă caldă. Apa e bine să fie din ce în ce mai caldă. Este indicat să se recurgă şi la aplicarea de căldură la mijloc prin prişniţe, sticle cu apă caldă, pernă electrică. Dar cel mai bine acţionează tot baia cu apă încălzită treptat. Tot ca o încercare, acasă, se înscrie şi recomandarea de a face mişcări-şoc pentru a debloca piatra înţepenită pe uretere. E clasic exemplul în care, în plină criză dureroasă, un pacient a fost adus la spital de un prieten cu motocicleta şi din zguduiturile motocicletei piatra s-a dislocat şi până la spital omul a scăpat de criza de piatră la rinichi.  În paranteză trebuie spus că şi cura cu ape minerale din staţiuni sau cura cu ulei de măsline reprezintă o cale de urmat. Dacă aceste metode făcute acasă nu dau rezultate, omul trebuie să meargă la spital, unde se încearcă eliminarea pietrelor prin tratament cu medicamente introduse prin perfuzie. Se folosesc medicamente antispastice care combat spasmul ureterului, care se contractă şi strânge şi mai mult piatră, ce împiedică scurgerea urinei. Medicamentele antispasmice dilată zonele îngustate. Altă clasă de medicamente ce se introduc este familia antiinflamatoarelor. Aceste medicamente dau înapoi inflamarea apărută prin edeme ca urmare a rănirii pereţilor ureterelor de către pietre. Alte medicamente ce se introduc prin perfuzie sunt cele antialgice, cele care domolesc durerile. Dacă apare şi febra, înseamnă că a intervenit o infecţie şi bolnavul rămâne în spital. În litiaza cu pietre pe bază de uraţi e necesară alcalinizarea urinei pentru a topi pietrele. Când piatra este de mărimea unui sâmbure de măslină sunt şanse ca ea să fie eliminată prin medicamente. Asta dacă nu există îngustări pe traseele renale şi dacă prostata nu e inflamată. S-a constatat că 60%-70% din pietrele din sistemul renal se elimină spontan.

Alte metode
Când terapia cu medicamente nu a dat rezultate, cea mai des folosită metodă este spargerea pietrelor cu un jet de ultrasunete prin litotriţia ultrasonică. Bolnavul e aşezat pe o masă care are un emiţător de ultrasunete. Şi există posibilitatea spargerii pietrelor.

Alte pietre sunt eliminate prin chirurgia endoscopică. Se intră pe căile naturale ale anatomiei bărbatului sau femeii cu o sondă sau cu un endoscop, care fie rearanjează piatra ca să cadă singură, fie pietrele sunt sparte cu ultrasunete. Mai există metoda unor dilatări progresive. Prin pielea şi muşchii spatelui se introduc un fel de tuburi din ce în ce mai mari şi instrumentele producătoare de ultrasunete, ca şi pensele, sparg pietrele fără a exista tăietura unei operaţii. În unele cazuri, trebuie să se treacă la chirurgie, încercându-se şi varianta minim invazivă prin laparoscopie. Numai în cazuri complicate, dar nu în mai mult de 5%, se face o chirurgie clasică cu bisturiul pentru îndepărtarea calculilor renali. E bine de ştiut că o piatră mare şi fixă nu dă dureri, ci provoacă mai curând o jenă. Paradoxal însă, o pietricică ce se mişcă provoacă dureri foarte mari.

SPARGEREA CU ULTRASUNETE. Când terapia cu medicamente nu a dat rezultate, cea mai des folosită metodă este spargerea pietrelor cu un jet de ultrasunete prin litotriţia ultrasonică. Bolnavul e aşezat pe o masă care are un emiţător de ultrasunete, existând posibilitatea spargerii pietrelor.