Stenturile fac viitorul mai sigur

Stenturile au împlinit un vis frumos al medicinei, ce părea aproape inaccesibil: de a repara uşor, rapid, fără riscuri majore pentru bolnav aceste structuri esenţiale, dar atât de fragile, care sunt vasele de sânge, acţionând indirect, de la distanţă, crescând astfel speranţa de viaţă şi calitatea acesteia.

Bolile cardiovasculare, stigmatul omului contemporan, şi-au găsit prin stent o spectaculoasă rezolvare. Dar practic fiecare organ al corpului uman beneficiază de această tehnică. Poate că nicăieri în medicină lucrurile nu au evoluat atât de rapid de la inovaţie la folosirea uzuală. Poate nicăieri în medicină nu s-a impus colaborarea atâtor discipline de vârf, talentul medicului chirurg, aplicaţiile tehnologiei computerizate, cercetările în domeniul chimiei pentru descoperirea de materiale din ce în ce mai performante, mai adaptate particularităţilor noastre biologice. Poate că nicăieri în medicină studiile farmacologice nu au contribuit atât de mult în intervenţii procedurale aşa cum se întâmplă în repararea venelor cu ajutorul stentului.

ANGIOPLASTIA
Stenturile arteriale pot fi plasate pe arterele coronare, pe arterele periferice ale membrelor, pe artera renală, pe aortă sau pe artera carotidă. Ele se poziţionează printr-un procedeu numit angioplastie.
Angioplastia coronariană se practică din 1977. Ea constă în introducerea unui cateter (un tub flexibil) de la nivelul unei artere periferice, de obicei de la coapsă, care este ghidat până la nivelul cordului. Cu ajutorul unei substanţe de contrast se vizualizează starea inimii şi a vaselor şi se depistează eventualele blocaje pe arterele coronare (care irigă cordul) produse de placa aterosclerotică. La capătul cateterului se găseşte un balon care, odată introdus în zona îngustată, este deschis, lărgind astfel calibrul arterial, după care este retras.

S-a constatat însă că această dilatare este doar temporară, în câteva luni, în 40% din cazuri, porţiunea respectivă restenozându-se. În aceste circumstanţe, s-a trecut la folosirea stenturilor. Acestea se introduc direct sau după o dilatare prealabilă a arterei, fiind montate pe un balon similar celui prezentat sau fiind autoexpandabile. Plasate la locul obstrucţiei, ele vor menţine deschisă artera. În timp, ţesutul din peretele arterial se grefează pe tub şi el se integrează în structura vasului, riscul de restenozare fiind redus la jumătate. În SUA, de exemplu, 70% din angioplastiile coronare includ şi montarea de stenturi.

Noile stenturi (farmacologic active) sunt şi mai performante, ele fiind acoperite cu un polimer impregnat cu substanţe medicamentoase care încetinesc proliferarea celulară şi previn astfel stenoza ulterioară. Angioplastia cu stenturi este indicată în angina pectorală care nu mai răspunde la tratament şi în cazurile de blocaje care sugerează riscul apariţiei unui infarct. De asemenea, ele sunt practicate în timpul unui infarct sau imediat după aceea.

Arterele carotide (stângă şi dreaptă) au rolul important de a conduce sângele la creier. Îngustarea lor prin depunerea plăcii aterosclerotice duce la suferinţă cerebrală, ce culminează cu temutul accident vascular cerebral. Ocluzia carotidiană a fost tratată multă vreme exclusiv pe cale chirurgicală, prin endarterectomie, dar în ultimii ani în 70% din cazuri se preferă angioplastia carotidiană cu stentare. Stenoza arterei renale poate avea consecinţe grave pentru organism, ea putând evolua spre insuficienţă renală şi hipertensiune arterială, de aceea aplicarea stenturilor reprezintă o opţiune terapeutică şi în aceste cazuri.

Arteriopatia periferică obstructivă cronică constă în îngustarea aterosclerotică a arterelor membrelor, mai ales a celor inferioare, manifestată prin dureri atroce: iniţial la mers, apoi şi în repaus, precum şi la apariţia de ulceraţii sau gangrenă. Angioplastia cu stenturi, care poate fi practicată pe diferite ramuri arteriale (iliacă, femurală, poplitee, tibială) în funcţie de localizarea blocajului - la coapsă, gambă, picior -, reprezintă pentru aceşti bolnavi o alternativă preferabilă operaţiei de bypass.

DE LA RINICHI LA LARINGE
În urologie, stenturile se folosesc de peste trei decenii. În acest domeniu, se preferă dispozitivele polimerice celor metalice. Acestea se pot amplasa în uretră, pentru tratarea stricturilor şi mai ales a obstrucţiei cauzate de adenomul de prostată ori pe ureter, în blocaje cauzate de infecţii, calculi, tumori. Unele afecţiuni ale căilor biliare sau maladii ale organelor de vecinătate care se reflectă asupra lor - tumori, stricturi postoperatorii, colangită primară sclerozantă (fibrozarea căilor biliare, fără o cauză bine definită), pancreatita - se pot rezolva montându-se endoscopic stenturi, care să asigure drenajul biliar. Stenturile mai pot fi folosite, de pildă, la refacerea laringelui şi a traheei, pentru asigurarea fluxului respirator sau pot fi amplasate pe colon, în cazul unor tumori, pentru menţinerea tranzitului intestinal.

FLEXIBILE
Stenturile sunt instrumente flexibile, produse din oţel, aliaje de metale rare sau de materiale plastice. Unele au o alcătuire compactă, altele sunt construite ca o plasă de sârmă, având forme şi dimensiuni potrivite zonei de inserţie. Ele trebuie să fie suficient de elastice pentru a se adapta dinamicii locale, dar, în acelaşi timp, destul de dense ca să permită susţinerea structurii respective, confecţionate dintr-un material care să nu fie respins de corpul uman şi care să fie vizibil la investigaţiile paraclinice. Unele sunt pur metalice, altele sunt dublate de un înveliş sintetic sau natural, iar altele sunt acoperite de medicamente care se eliberează în timp.

LIMITE
Deşi ideală, această metodă de tratament are limitele ei, existând şi contraindicaţii: o structură miocardică slăbită, fragilizată, o obstrucţie localizată pe artera coronară principală stângă, afectarea vaselor mici ale cordului sau depistarea unor blocaje multiple. În aceste cazuri, se recurge la operaţia clasică de bypass coronarian, în care porţiunea afectată este ocolită prin crearea unui traseu arterial nou. După montarea stenturilor, pacientul trebuie să urmeze un tratament antiagregant de durată, la indicaţiile medicului.

ANEVRISM
Artera aortă este artera principală a corpului, care porneşte de la inimă şi traversează toracele şi abdomenul, emiţând ramuri pentru fiecare organ. Uneori, în peretele acesteia poate apărea o zonă de slăbiciune, ce are ca rezultat formarea unei dilataţii, numită anevrism. În trei sferturi dintre cazuri, acestea se localizează pe aorta abdominală, restul pe cea toracică. Ruperea lor are consecinţe dramatice, de aceea se recomandă plasarea unui stent pentru întărirea porţiunii incriminate din peretele arterial.

SFATURI
Realizarea cu succes a procedurii de montare a stentului nu este un remediu absolut. Trebuie să aveţi în continuare un stil de viaţă sănătos, să renunţaţi la fumat, să faceţi periodic exerciţii fizice, să ţineţi sub control greutatea şicolesterolemia, să trataţi afecţiunile cronice de care suferiţi.