Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
„Ciclista de velodrom Victoria Pendleton reprezintă un caz extrem de grăitor al unei astfel de presiuni autoimpuse”, remarca Thomas Curran, profesor de psihologie la London School of Economics și autorul unui studiu științific publicat în România de Editura Trei: „Capcana perfecțiunii” (2024). „Pendleton - urma psihologul - este o sportivă care apare o dată la o generație, unul dintre cei mai decorați olimpici britanici. Dar este, de asemenea, renumită și pentru inabilitatea de a se bucura de propriile realizări. A câștigat totul, aurul la Mondiale, aurul la Olimpiadă, totul, și încă nu era satisfăcută. Se simțea în continuare presată, nemulțumită”.
Hipercompetitivitatea, un paradox
Explicația? „Poate că trăsătura cea mai vizibilă a perfecționismului orientat către sine este această tendință hipercompetitivă combinată cu sentimentul de a nu fi niciodată suficient de bun. Cu toate acestea, hipercompetitivitatea reflectă un fel de paradox, deoarece, în mod curios, persoanele cu un nivel ridicat de perfecționism orientat către sine pot să se retragă din competiție din cauza fricii de eșec și a fricii de a pierde aprobarea celorlalți”, mai sesiza profesorul Thomas Curran. Mai departe: „A fi prins între nevoia de succes și teama de eșec reprezintă tensiunea fundamentală a perfecționistului orientat către sine. Pe de o parte, există nevoia de a depune permanent eforturi în speranța că oamenii din jur ne vor respecta și accepta din acest motiv, iar pe de altă parte, există nevoia de a face tot posibilul să prevenim rușinea unui posibil eșec”.
Între tendința spre perfecțiune și pedeapsă
În completare: „Această existență contradictorie îi face pe perfecționiștii orientați către sine să oscileze între a se perfecționa și a se pedepsi, condiționându-i în același timp la comportamente de autosabotaj, cum sunt gândirea excesivă și procrastinarea. Și totuși, perfecționiștii orientați către sine fac adesea lucruri pe care cu toții le-am considera excepționale. Doar că din pricina tendinței acestora de a-și minimaliza dovezile succesului și de a se deprecia cu cruzime la primul semn de dificultate, noi nici nu aflăm despre aceste realizări. Încercările lor compulsive de reparație, iterațiile și tendința lor generală de a se perfecționa sunt dovada faptului că acești perfecționiști consideră că neajunsurile lor imaginate sunt reale și insistă asupra acestui caracter real”.
Imagine deformată
„Perfecționiștii orientați spre sine - a adăugat psihologul Thomas Curran - dezvoltă o imagine deformată despre ei înșiși, una care depășește antipatia de sine, ajungând la o formă de dezgust față de propria persoană. În calitate de mentor al multor tineri cu performanțe înalte văd, din păcate, multe exemple de dezgust îndreptat spre propria persoană. O elevă, Anne, iese în mod special în evidență. La fel ca Pendleton, era ambițioasă, muncitoare și extrem de talentată. Cu toate acestea, indiferent cât de bine se descurca, ori de câte ori stăteam de vorbă își prezenta succesele ca pe niște eșecuri abjecte. În timpul ședințelor, Anne vorbea constant despre faptul că notele ei perfecte nu erau suficiente, că nu a muncit suficient de mult și că s-a dezamăgit pe sine, așa cum i-a dezamăgit și pe ceilalți”.
Un joc imposibil de câștigat
Printre ultimele observații: „Adevărul este că persoanele cu un nivel ridicat de perfecționism orientat către sine se simt obligate să joace un joc imposibil de câștigat, care urmărește atingerea perfecțiunii doar pentru a se putea exonera de rușinea și jena de a nu fi perfecți. Este un mod epuizant de a trece prin viață, având permanent nevoie să fii perfect, corectând sau ascunzând ceea ce este imperfect. Iar acest lucru nu lasă absolut niciun loc pentru odihnă sau pentru o autoreflecție plină de compasiune”.
„Poate că trăsătura cea mai vizibilă a perfecționismului orientat către sine este această tendință hipercompetitivă combinată cu sentimentul de a nu fi niciodată suficient de bun”, Thomas Curran, psiholog
Citește pe Antena3.ro
„Perfecționiștii orientați spre sine dezvoltă o imagine deformată despre ei înșiși, una care depășește antipatia de sine, ajungând la o formă de dezgust față de propria persoană”, Thomas Curran, psiholog
1. Perfecționismul, defect sau virtute?
2. Un studiu util
3. Ciclista Victoria Pendleton, o campioană niciodată mulțumită de rezultatele sale
