x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea copilului Boala sărutului, des întâlnită acum și la copiii de grădiniță

Boala sărutului, des întâlnită acum și la copiii de grădiniță

17 Mar 2017   •   05:58
Boala sărutului, des întâlnită acum și la copiii de grădiniță

Au voie copiii să bea după alți copii? Cât de grav este acest obicei și cum îi educăm în acest sens

Am observat și la petrecerea Alesiei, dar și la alte evenimente destinate celor mici, un obicei pe care îl au cei mai mulți: să bea din alte pahare decât ale lor. Fie că nu sunt atenți unde își pun paharul, fie că uită, fie că sunt prea grăbiți să fugă la joacă, iar când vin se reped la primul pahar pe care îl văd, ori poate sunt curioși să vadă dacă nu cumva ce este în paharul ceiluilalt este mai bun decât ce beau ei, copiii nu țin cont ce pahar sau cană folosesc.

Nu am putut rămâne indiferentă la acest subiect pentru că noi acasă am încercat foarte mult să îi educăm pe copii să nu bea din paharul altcuiva. Din motive de igienă, educație, am considerat că trebuie să știe acest lucru și să fie un fel de principiu cu care să pornească în viață.

Ca să înțeleagă și părinții de ce este atât de important să îi educe pe micuți în acest sens, am stat de vorbă cu doamna Dr. Antonescu Irinamedic pediatru la Regina Maria. Mi-a explicat de ce nu este bine și ce riscă copiii atunci când beau după alții, fie ei copii sau adulți.

 

În acest sens, citeste mai mult pe elacraciun.ro

×
Subiecte în articol: Boala sărutului