Copilul tău e prea agitat?

Săptămâna trecută, într-o şcoală din Braşov, părinţii şi-au scos copiii de la ore din cauza unui băieţel pe care colegii l-au catalogat drept insuportabil. Inspectoratul Şcolar l-a mutat de câteva ori din şcoală în şcoală, însă el este în continuare agitat, neatent şi neastâmpărat.

Săptămâna trecută, într-o şcoală din Braşov, părinţii şi-au scos copiii de la ore din cauza unui băieţel pe care colegii l-au catalogat drept insuportabil. Inspectoratul Şcolar l-a mutat de câteva ori din şcoală în şcoală, însă el este în continuare agitat, neatent şi neastâmpărat. În timpul orelor nu stă în bancă, se plimbă prin clasă, distrage atenţia celorlalţi şi îi deranjează, descria învăţătoarea comportamentul băiatului. Nu este un caz izolat, în aproape fiecare clasă există câte un copil agitat, care creează probleme colegilor şi învăţătoarei. El nu trebuie pedepsit pentru că este obraznic şi nici stigmatizat, căci comportamentul lui descrie ceea ce medicii numesc tulburare hiperkinetică cu deficit de atenţie sau ADHD, după prescurtarea în engleză (Attention-Deficit Hyperactivity Disorder). În România nu există statistici cu privire la frecvenţa tulburării hiperkinetice cu deficit de atenţie, însă, potrivit statisticilor internaţionale, între 5% şi 7% dintre copii au această problemă, aşa încât am putea spune că în fiecare clasă poate exista câte un copil cu ADHD.

Hiperactiv, impulsiv şi neatent

Această tulburare neurologică are trei mari simptome. Primul este hiperactivitatea. Copilul cu ADHD nu poate sta locului atunci când i se cere să o facă, de exemplu, în bancă sau când trebuie să îşi facă temele. Cel de-al doilea este impulsivitatea. "Copilul cu tulburare hiperkinetică nu îşi aşteaptă rândul la joc, el vrea să stea acum la calculator, nu ascultă întrebările până la capăt şi se grăbeşte să dea un răspuns, se amestecă în conversaţiile celorlalţi şi îi întrerupe, indiferent că este vorba despre copii sau despre adulţi", explică asist. univ. dr Iuliana Eparu, medic specialist în psihiatria copilului şi adolescentului, de la Spitalul de Psihiatrie "Prof. dr Al. Obregia". Dacă aceste două simptome se estompează pe măsură ce copilul creşte, cel de-al treilea, neatenţia, persistă la vârsta adultă. Copilul nu poate da atenţie detaliilor, nu pentru că are un coeficient mai mic de inteligenţă, ci pentru că pur şi simplu nu se poate concentra. De asemenea, nu se poate concentra asupra unei singure activităţi, el trece de la o acţiune la alta fără să o finalizeze pe vreuna dintre ele. Îşi uită şi pierde frecvent lucrurile, vine deseori de la şcoală fără cărţi sau ghiozdan. Este un copil care nu-şi poate organiza studiul, temele. Din cauza neatenţiei, el poate fi implicat frecvent în accidente casnice sau de joacă.

Particularităţi

Simptomele tulburării hiperkinetice nu se manifestă într-un singur loc şi legat de o anumită situaţie, ci oriunde şi oricând. Dacă, de exemplu, copilul este cuminte acasă, îşi face temele şi părinii nu au probleme cu el, dar la şcoală este agitat, impulsiv şi neatent, este foarte probabil să nu aibă ADHD, ci o problemă legată de şcoală. El poate suferi de o anxietate de separare (nu-i place la şcoală pentru că a fost obişnuit să stea acasă, cu părinţii, bunicii şi nu se poate adapta în noul mediu), de o tulburare de învăţare (a scrisului – disgrafie, a cititului – dislexie, a calculelor matematice – discalculie) sau pur şi simplu are un conflict cu învăţătoarea. Un alt indiciu al ADHD-ului este acela că manifestările sale sunt întotdeauna vizibile înainte de vârsta de 7 ani, de începerea şcolii. "Un copil care, brusc, la vârsta de 9 ani sau 12 ani capătă simptomele ADHD-ului, cu siguranţă nu are această tulburare, pentru că ea este pe viaţă. În asemenea cazuri poate fi vorba despre o tulburare bipolară, un episod maniacal. Copilul cu ADHD este descris de părinţi la modul «Aşa se poartă de când era mic»", precizează specialistul.

Rezultate slabe

Simptomele acestei tulburări au consecinţe asupra performanţelor şcolare. "Un copil care în mod constant nu este atent la lecţii şi nu îşi poate face temele acasă, oricât ar fi de inteligent, va rămâne în urmă şi nu îşi va putea atinge niciodată potenţialul dacă nu este ajutat", atrage atenţia dr Iuliana Eparu. Stima de sine a copilului şi capacitatea lui de socializare sunt afectate. "Un copil care se bagă întotdeauna în jocul celorlalţi, care nu respectă regulile, care îşi întrerupe colegii nu va avea prieteni şi va fi izolat de cei din jur. El va ajunge un adolescent singuratic, depresiv, care nu interacţionează cu cei din jur, poate chiar agresiv şi predispus la adicţii precum alcoolul sau drogurile. El s-ar putea transforma într-un adult antisocial, depresiv, care va face din agresivitate un mod de viaţă, căruia nu îi va păsa de cei din jur.

Medicamente şi psihoterapie

Pentru ADHD există două tipuri de tratamente, ce se administrează numai la indicaţia psihiatrului de copii şi adolescenţi. Unul constă în psihostimulante (disponibil la noi este metilfenidatul cu eliberare prelungită) şi celălalt în non-psihostimulante (atomoxetină). Ambele se pot administra după vârsta de 6 ani şi sunt foarte eficiente, mai ales în tratarea problemei de atenţie.

Medicamentele se combină întotdeauna cu psihoterapie. Uneori, când simptomele ADHD sunt uşoare, psihoterapia este suficientă. "Ea vizează nu doar copilul, ci şi familia şi mediul de la şcoală. Atât părinţii, cât şi învăţătorii trebuie să cunoască aspectele acestei tulburări şi să ştie la ce să se aştepte. Învăţătorii nu trebuie să catalogheze copilul drept rău, prost crescut, nebun sau neastâmpărat, ei ar trebui să ştie că el are o tulburare", spune dr Iuliana Eparu.

LA VĂRSTĂ ADULTĂ. În 50% dintre cazuri, simptomele ADHD dispar sau cel puţin se estompează în timp. În special hiperactivitatea şi impulsivitatea dispar, dar neatenţia persistă. Adultul cu ADHD va fi dezorganizat, incapabil să îşi planifice activităţile, să îşi respecte programările, să îşi poată face planuri şi să participe la şedinţe lungi, pentru că nu are răbdare să stea prea mult pe scaun. El îşi poate schimba des locul de muncă, iar viaţa personală poate avea şi ea de suferit.

GENETIC. Aproape întotdeauna, tulburarea hiperkinetică cu deficit de atenţie se moşteneşte. Cel puţin unul dintre părinţii copilului cu ADHD are această tulburare, chiar dacă nu ştie acest lucru.

Sfatul medicului

Copiii cu ADHD au nevoie de ajutor pentru a face faţă cerinţelor, iar dacă cei din jur le acordă acest ajutor, ei se pot adapta, spune dr Iuliana Eparu. Un copil cu ADHD nu trebuie aşezat în ultima bancă, pentru că nu se va putea concentra. Învăţătoarea trebuie să folosească alte metode de învăţare cu el. Acasă, camera în care scrie şi învaţă nu trebuie să aibă televizor, calculator sau alte obiecte care să-i distragă atenţia. Ei au nevoie şi de recompense imediate. Replica "Dacă îţi faci temele acum, mâine te duc la film" nu va funcţiona. Trebuie să-i spunem: "Acum îţi faci temele, acum te recompensez", atrage atenţia specialistul.