Crizele de personalitate

Ţipete, lacrimi, obiecte aruncate, picioare care lovesc podeaua, lovituri ţintite în cei din jur... Mulţi părinţi se confruntă cu asemenea izbucniri nervoase, zgomotoase, frecvente la copiii cu vârsta între 2 şi 4 ani.

Aceste manifestări pot să apară acasă, pe parcursul activităţilor obişnuite, cum ar fi la masă, înainte de culcare, la pregătirea pentru grădiniţă, când părinţii lucrează la calculator sau vorbesc la telefon, în momentul în care un frate sau un copil stă în calea obţinerii unui obiect dorit. Mai frustrant pentru părinţi este atunci când aceste ieşiri se produc în public: la cumpărături, în vizite, în mijloacele de transport în comun.

Dar indiferent de locul în care au loc, ieşirile nervoase ale copiilor, numite de specialişti tantrum temper, sunt întotdeauna un motiv de îngrijorare pentru cei mari. Nu tocmai motivat, fiindcă potrivit psihologului Oana-Maria Udrea, de la Ambulatoriul de Specialitate al Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii "Grigore Alexandrescu", ieşirile nervoase sunt fireşti în această etapă de dezvoltare a copilului. Ce ascund ele şi cum ar trebui să le gestionăm aflăm în continuare de la specialistul nostru.

INDEPENDENŢĂ
Începând cu vârsta de 2 ani, copilul începe să descopere şi să îşi afirme independenţa. "La începutul acestei etape a dezvoltării, copilul testează limitele. El încearcă să descopere cât de departe poate merge înainte de a fi oprit. La vârsta de 2 ani, copilul este centrat pe sine, nu poate înţelege existenţa unui punct de vedere diferit de al lui, de interesul pe care îl urmăreşte, de dorinţele lui. Iar dacă obiectivul nu poate fi atins, el îşi exprimă frustrarea în mod zgomotos.

La 3 ani, deja mulţi copii îşi exprimă mai puţin violent frustrările, iar ieşirile nervoase scad în frecvenţă, fiindcă se pot exprima verbal mai bine", precizează psihologul Oana-Maria Udrea. Alteori, ieşirile nervoase sunt o încercare de a obţine ceea ce vor. Şi, din păcate, ele se dovedesc foarte eficiente, căci majoritatea părinţilor cedează în faţa dorinţelor celor mici.

Această etapă, în care copilul se identifică şi se afirmă pe sine ca persoană (care poate fi identificată prin trecerea de la exprimarea la persoana a III-a la persoana întâi "eu"), aduce cu sine şi tentaţia de a spune mai frecvent "nu", deseori foarte zgomotos.

REGULI
Copilul are nevoie de reguli exprimate cu claritate şi consecvenţă, în mod predictibil, în aşa fel încât să poată anticipa reacţia părinţilor. Ceilalţi membri ai familiei, la rândul lor, trebuie să fie pe aceeaşi lungime de undă în educarea celui mic. "Aceste reguli creează un cadru cu repere bine definite, care dau copilului siguranţă. Contrar opiniei unor părinţi, regulile nu oprimă copilul, nu-i plafonează potenţialul de dezvoltare a personalităţii, ci, din contră, îi oferă sentimentul de siguranţă, de încredere că poate explora, că are alături de el un părinte care ştie ce-i mai bine pentru el, care poate să îl protejeze în situaţii mai dificile pentru el şi în care găseşte confort.



ÎN PLINĂ CRIZĂ
Poate cea mai importantă regulă pentru părinţi este de a nu-şi pierde şi ei cumpătul în timpul derulării crizei nervoase a copilului. "Mai bine respiraţi adânc şi număraţi până la 10 decât să complicaţi lucrurile prin alte ţipete sau lovituri. Când părintele îşi exprimă frustrarea şi are un autocontrol foarte scăzut, copilul va reacţiona mai exploziv", atrage atenţia psihologul.

În plină criză nervoasă nu este momentul pentru explicaţii sau discuţii. Mai degrabă ignoraţi această ieşire, care este menită să vă atragă atenţia, şi acordaţi-i atenţie abia după ce s-a calmat. Fiţi pregătiţi însă că va dura până când copilul se va linişti. Încercaţi să nu cedaţi cerinţelor care au provocat reacţia, aceasta fireşte şi dacă aţi înţeles ce anume a dus la ieşirea nervoasă. Dacă este posibil, ar fi bine să duceţi copilul într-un spaţiu liniştit, în care să se poată calma sau să-i găsiţi o preocupare care să-l liniştească.

DUPĂ CRIZĂ
Sub nici o formă nu trebuie să-l recompensaţi pentru că s-a calmat. În acest fel, nu aţi face decât să gratificaţi indirect aceste ieşiri, atrage atenţia psihologul Oana-Maria Udrea. Abia după ce s-a liniştit este momentul pentru o discuţie cu copilul. Trebuie să îi explicaţi că furia este un sentiment firesc, pe care cu toţii îl experimentăm, că noi suntem cei care alegem modul în care ne comportăm, dar totuşi reacţiile nervoase nu sunt de dorit.

IEŞIRI VIOLENTE
Uneori, ieşirile nervoase sunt puternice, copilul lovindu-se pe sine sau pe cei din jur, inclusiv pe părinţi. În asemenea cazuri, este bine să vă asiguraţi că nu va putea face acest lucru. Îl puteţi lua cu fermitate în braţe şi îi puteţi spune că ştiţi că este foarte furios, dar că nu îi veţi permite să îşi facă rău lui sau celor din jur. Îi veţi arăta astfel că aţi preluat controlul asupra situaţiei, că sunteţi un părinte puternic şi în acelaşi timp că îi înţelegeţi sentimentul de furie.

Sfatul psihologului
Putem preveni ieşirile nervoase şi zgomotoase ale copilului? Există câteva metode, potrivit psihologului Oana-Maria Udrea. Cea mai importantă dintre ele ar fi să-i oferim copilului posibilitatea de control în anumite activităţi, mai ales în cele simple, aşa cum este mâncatul, spălatul pe dinţi sau îmbrăcatul. Recompensaţi-l atunci când se poartă frumos, arătându-i interesul dumneavoastră pentru ceea ce face. Dacă este pe punctul de a avea o reacţie explozivă, încercaţi să-i distrageţi atenţia cu diverse activităţi.