În anul 2000, SUA au declarat că au eradicat pojarul. Totuși, americanii s-au confruntat, în primele două luni ale acestui an, cu peste 200 de cazuri, dintre care o parte au fost grave. Motivul - din ce în ce mai mulți părinți refuză vaccinarea. De altfel, și în Europa, Organizația Mondială a Sănătății a cerut intensificarea vaccinării împotriva pojarului, după ce au fost înregistrate peste 22.000 de cazuri, de la începutul lui 2014.
În ultimii ani, diverse voci, mai mult sau mai puțin avizate, au prezentat pe internet posibilele efecte adverse ale vaccinurilor, susținute de studii care par să facă legătura dintre acestea și boli ca autismul, de exemplu. Ca urmare, din ce în ce mai mulți părinți decid să nu își mai vaccineze copiii sau să renunțe la o parte dintre vaccinurile obligatorii. Așa se face că, la noi în țară, potrivit ultimelor date statistice, rata de vaccinare a scăzut, în unele zone, sub 80%, cu mult sub limita de 95%, cât înseamnă nivelul „barierei de siguranță”, reco-mandat de Organizația Mondială a Sănătății. O parte dintre părinții români care refuză vaccinarea se plâng de schema de imunizare mult prea încărcată. Dar haideți să vedem cum stau lucrurile în alte țări.
Francezii și nemții vaccinează mai mult și dau amenzi celor care refuză
În primele 12 luni de viață, schema de vaccinare din România este aproxi¬mativ asemănătoare celei aplicate în Franța, cu diferența că francezii imunizează copiii din nou, până la doi ani, împotriva bolilor precum pojarul, parotidita și rubeola. De asemenea, vaccinul împotriva HPV, recomandat fetițelor între 11 și 13 ani, este inclus în schema de vaccinare. La noi în țară, vaccinul este recomandat, dar nu obligatoriu și nici decontat de stat.
Nemții nu administrează vaccinul BCG și nici pe cel împotriva hepatitei B la naștere, în schimb au incluse în schema obligatorie, în primele patru luni de viață, vaccinurile împotriva rotavirusului. În general, schema nemțească de vaccinare cuprinde mai multe vaccinuri decât cea românească și mai multe rapeluri, adică revaccinări. În afară de vaccinul împotriva rotavirusului, în schema nemțească se regăsesc vaccinul meningococic, dar și cel împotriva varicelei. Și în Germania, imunizarea fetițelor împotriva HPV este decontată de stat.
Atât în Franța, cât și în Germania, dar și în alte state, ca Cehia, Polonia sau Ungaria, autoritățile au instituit prin lege amenzi pentru cei care refuză vaccinarea.
Vecinii bulgari au o schemă de vaccinare asemănătoare cu cea românească. La ei, însă, vaccinul pneumococic, care deocamdată în România este doar recomandat, nu și decontat de stat, e inclus în schema națională. La noi, vaccinul, care se administrează la două și patru luni și după vârsta de doi ani, este disponibil în farmacii, iar prețul este în jur de 300 de lei.
Din cele 27 de state membre ale Uniunii Europene plus Norvegia și Islanda, în 15 țări nu există scheme obligatorii de vaccinare. În restul de 14 există cel puțin un vaccin obligatoriu. Vaccinarea împotriva poliomielitei este obligatorie pentru adulți și copii în 12 state, cea împotriva difteriei și tetanosului în 11 țări, în timp ce 10 state imunizează obligatoriu împotriva hepatitei B
Greul cade pe medicii de familie’
Medicii români atrag atenţia populaţiei că peste 1,4 milioane de copii mor anual din cauza unor boli prevenibile prin vaccinare. Printre acestea se numără rujeola, rubeola, difteria, tusea convulsivă, febra galbenă, poliomielita, hepatita B, pneumonia, meningita, diareea. Potrivit reprezentanților Soci¬etății Naționale de Medicină de Familie, copiii vaccinaţi sunt protejaţi de aceste boli grave, ce le pot fi fatale. „Mesajul medicilor de familie către pacienții lor este foarte important, recomandând cu fermitate prevenirea bolilor prin vacci-nare”, explică vicepreședintele SNMF, dr. Sandra Alexiu. De altfel, de la 1 aprilie, sarcina vaccinării a revenit exclusiv medi¬cilor de familie, după ce Ministerul Sănătății a decis ca medicii școlari să nu se mai ocupe de vaccinare. Autoritățile speră ca, în acest fel, părinții să aibă informații mai complete despre vaccinuri și să decidă în cunoștință de cauză. Recent, ministrul Sănătății, Nico¬lae Bănicioiu, declara că pregătește o lege pentru obligativitatea vaccinării, inspirată din legislația țărilor vestice.