Primele zile ale bebeluşului

Oricât de multe cărţi de specialitate ar fi citit, oricâţi bebeluşi ar fi avut în jur, la oricâte investigaţii, controale şi discuţii cu personalul medical ar fi participat în timpul sarcinii, o mamă nu e niciodată pe deplin pregătită pentru momentul în care îşi ţine pentru prima dată copilul în braţe.

De aceea, primul ei gând este să îi asculte cele dintâi  ţipete, să îi numere degetelele minuscule sau să îl pipăie pentru a se convinge că totul este în ordine. Copilul mult-aşteptat s-a transformat dintr-o fiinţă ideală într-una reală şi dintr-o dată îl privim cu alţi ochi, neştiind întotdeauna să aplicăm cunoştinţele noastre teoretice despre acest subiect, să distingem ce este normal în aspectul şi comportamentul său şi ce nu.

Oasele craniului nu sunt perfect sudate
În mod sigur, el nu arată ca bebeluşii fotogenici, apăruţi pe ecranele televizoarelor sau în paginile revistelor. Copilul este o fiinţă cu caracter şi nevoi speciale. Va ajunge într-o zi să ne semene şi greutăţile noastre se vor sfârşi încet-încet. Dar până atunci, să facem cunoştinţă cu nou-născutul! După naştere, mai ales dacă aceasta a decurs pe cale vaginală, cu traumatismele mecanice aferente, sau chiar prin cezariană, copilul este tumefiat, cu trăsăturile deformate, agitat, acoperit cu lichid amniotic şi sânge, precum şi cu o substanţă gălbuie, grăsoasă, numită vernix cazeosa. Încă de la început, capul atrage atenţia prin dimensiunile lui, circumferinţa lui (31-36 cm) fiind cu 2 cm mai mare decât cea a toracelui (30-35 cm), uneori părinţii crezând  eronat că acest aspect este provocat de vreo boală. Craniul este alungit, uşor deformat, modificările dispărând în câteva zile, deoarece oasele craniului nu sunt perfect sudate. Tot din această cauză, pe capul copilului există două zone moi, neosificate, numite fontanele. Una este situată anterior, are formă rombică, de 2-5 cm, şi una posterioară, mai mică, de formă triunghiulară. La nivelul lor se simt pulsaţii ritmate de bătăile inimii, lucru care nu trebuie să îngrijoreze. Ele se vor închide în jur de 6 luni, cea posterioară, şi la un an şi jumătate, cea anterioară. Pe cap poate apărea o zonă de tumefacţie hemoragică a pielii capului, un fel de ,,cucui", care dispare în câteva zile sau o umflătură produsă de un hematom la nivelul oaselor craniene, fără modificări ale pielii, care poate persista mai multe luni. Ambele se vor rezolva spontan şi sunt datorate traumatismelor mecanice inerente procesului naşterii.

Faţa, nasul, ochii
Faţa copilului este umflată după naştere, din cauza traumatismului şi edemelor (retenţiei lichide), dar se va recontura în câteva zile. Copiii au deseori nasul aplatizat şi urechile deformate, căzute. Uneori, pleoapele sunt atât de tumefiate, încât copilul nu deschide ochii. El poate fi stimulat să o facă fiind ţinut ridicat, când, ca reflex, are tendinţa de a deschide ochii. Ochii sunt roşii, din cauza unei hemoragii subconjunctivale, care dispare spontan în câteva zile. Copiii văd de la naştere, dar probabil nu focalizează bine, de aceea uneori privesc încrucişat în primele 2-3 luni de viaţă, fenomen care va dispărea, de asemenea, spontan. Cei care la naştere au ochii de culoare închisă vor păstra această nuanţă, dar cei cu ochii albaştri sau verzi pot suferi o schimbare, o închidere a acesteia, astfel încât culoarea definitivă apare după 3-6 luni.

Respiraţia
Respiraţia copilului este uşoară, superficială, cu frecvenţa de 60/minut, uneori mai mult dacă ţipă sau e agitat. În timpul somnului, poate apărea aşa-zisa ,,respiraţie periodică", în care copilul nu respiră  5-10 secunde, inspiraţia reluându-se spontan. Căile respiratorii ale copilului sunt înguste, astfel că orice acumu­lări de secreţii pot determina zgomote respiratorii, care nu sunt însă cauza unei afecţiuni. Imediat după naş­tere, frecvenţa cardiacă a copilului este mare, putând ajunge la 200 de bătăi pe minut. După câteva ore se stabilizează la 120-140 pe minut, crescând uneori dacă copilul plânge sau e supraîncălzit. Toracele copilului fiind subţire se pot observa bătăile inimii. Abdomenul este plin, rotund, marcat de restul cordonului ombilical, care se va detaşa în 7-10 zile de la naştere. Uneori, se poate dezvolta o hernie ombilicală, când printr-un orificiu la acest nivel poate pătrunde o porţiune de intestin, mai ales când copilul ţipă. Aceasta se vindecă uneori spontan în primii ani de viaţă, alteori fiind însă necesară o corecţie chirurgicală. Prin peretele subţire, se pot observa mişcările peristaltice intestinale.

În general, prima micţiune are loc în primele 24 de ore şi primul scaun în primele 24-36 de ore. De obicei, copilul ţine pumnii strânşi, coatele îndoite, membrele inferioare flectate. Uneori, părinţii observă că picioruşele copilului sunt curbate, dar acest lucru se datorează, de obicei, poziţiei intrauterine şi va dispărea în timp. După naştere, copilul este vânăt, dar apoi pielea sa devine roz. Se pot observa echimoze (vânătăi), zgârieturi, petesii (mici pete provocate de trecerea sângelui prin pereţii vaselor din piele), care dispar în 1-2 săptămâni. În cea de-a 3-a sau a 4-a zi, apare icterul fiziologic, care durează cam 10 zile. Pielea copilului se înroşeşte în timpul plânsului sau defecaţiei. De asemenea, din cauza tulburărilor de vascularizaţie pot apărea pasager pete palide sau roşii pe piele sau învineţirea extremităţilor.

Păr subţire, organe genitale tumefiate
Pe pielea copilului este un păr subţire numit lanugo, dezvoltat mai ales pe faţă, umeri, spate, care dispare în câteva săptămâni. Atât la fetiţe, cât şi la băieţi, sânii şi organele genitale externe pot fi tumefiate la naştere datorită expunerii la estrogenii materni. Fetiţele pot avea o scurgere albicioasă sau sangvinolentă. Băieţii au scrotul mărit, tumefiat. Uneori se formează acolo o colecţie lichidă (hidrocel) care dispare în câteva luni. Testiculele pot fi coborâte sau nu în scrot, uneori palpându-se pe canalul inghinal. Băieţii prezintă la naştere fimoza fiziologică (penisul acoperit permanent de prepuţ), astfel că manevrarea şi curăţarea trebuie să se facă atent. În primele luni copilul doarme mult. El reacţionează la zgomote şi lumină puternică, la durere sau manevre neplăcute. Nou-născutul prezintă reflexul de agăţare (un deget sau obiect pus în palmă va produce strângerea degetelor), reflexul de sugere (la atingerea buzelor şi obrazului), reflexul Moro (la un zgomot sau mişcare bruscă îşi îndepărtează şi întinde braţele, pentru ca apoi să le aducă în faţă, ca într-o îmbrăţişare), reflexul de mers automat (dacă este susţinut şi atinge cu talpa o suprafaţă, schiţează câţiva paşi, chiar dacă nu au legătură cu mersul efectiv). Dacă îi este întors capul într-o parte, el extinde braţul şi membrul inferior dinspre faţă şi flectează membrele de pe cealaltă parte a corpului. De asemenea, copilul sughite, strănută, tuşeşte în mod reflex, fără ca acestea să aibă o semnificaţie patologică. El prezintă un tremor al membrelor, pus pe seama incompletei maturizări a sistemului nervos. Primele zile după naştere, cu temerile şi întrebările ei, sunt o perioadă minunată, de cunoaştere şi relaţionare cu nou-născutul, care va pune bazele unei legături esenţiale şi perpetue. În lunile următoare, fizionomia şi aspectul său fizic vor suferi modificări radicale, funcţiile sale fiziologice se vor perfecţiona, iar interacţiunea cu cei din jur va evolua miraculos de la o zi la alta!