x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea copilului Teodorovici despre o hotărâre privind copiii cu diabet

Teodorovici despre o hotărâre privind copiii cu diabet

13 Sep 2018   •   08:32
Teodorovici despre o hotărâre privind copiii cu diabet

Executivul ar putea discuta săptămâna viitoare, în şedinţa de Guvern, o hotărâre privind dotarea, gratuit, a copiilor bolnavi de diabet cu un aparat de monitorizare şi un dispozitiv de injectare a insulinei, a declarat, la un post de televiziune, ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici. 

 

"Am avut o discuţie săptămâna trecută cu ministrul Sănătăţii, pe diabet. Diabetul în România are un miliard de lei alocată suma. Avem cam 800 şi ceva de mii de oameni în România cu această problemă, înregistraţi. 3.500 sunt copii şi pentru care am propus cu doamna ministru Pintea să fie dotaţi cu acel aparat de monitorizare permanentă şi cu acel dispozitiv care injectează insulina în organism, ca părintele să nu mai stea cu teama că oricând se poate ca, Doamne fereşte, acel copil să cadă din picioare, fie chiar să moară în somn. Un copil de opt ori pe zi este injectat, nu poţi să accepţi o astfel de situaţie. O să fie o hotărâre de Guvern, cred că săptămâna viitoare, în şedinţă. Am spus că pentru toţi copiii, cei 3.500, statul trebuie să asigure acest mecanism, plus monitorizare, plus acest dispozitiv, de la caz la caz. Mai mult, 0 -18 ani, 18-26, adică şi la o formă de învăţământ statul să ofere gratuit acele dispozitive şi peste 26 de ani să avem un sistem de coplată", a explicat Teodorovici. 

El a subliniat că o astfel de investiţie costă, dar e salvată viaţa copilului, dar şi viaţa unui părinte, care poate să reintre în câmpul muncii. 

"Sunt bani. O astfel de investiţie costă, o astfel de pompă şi un sistem de monitorizare, undeva la 3.000 şi ceva de euro. Dar faptul că plăteşti pe injecţii sunt costuri pe care statul le are. Dacă faci o investiţie de acest tip, dincolo de banul respectiv, ai viaţa copilului salvată, ai viaţa unui părinte care poate să intre în câmpul muncii. Părintele acela a rămas fără serviciu pentru a putea sta 100 la sută din timp alături de copil. Omul acela poate să lucreze, prin telefon poate vedea exact care este nivelul de glicemie din organism. Deja redai viaţa normală unor familii. (...) Suntem obligaţi, ca demnitari, ca oameni politici, să acţionăm în acest fel şi nu veţi vedea o altfel de abordare din partea mea", a mai spus ministrul Finanţelor. AGERPRES

×