x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea copilului Topirea amigdalelor

Topirea amigdalelor

de Steluta Indrei    |    20 Mai 2008   •   00:00

Copiii pot scăpa de polipi şi amigdale fără chin şi fără sîngerare, în maximum 20 de minute. O nouă tehnică, introdusă recent în ţara noastră, permite topirea amigdalelor inflamate sau a vegetaţiilor adenoide hipertrofice (polipi) prin intervenţii nedureroase. Dr Mioriţa Toader, medic primar ORL, ne vorbeşte despre aceste operaţii minim-invazive pe care le efectuează la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii "Grigore Alexandrescu". Intervenţia se face cu ajutorul unui aparat de radiofrecvenţă, la care se conectează un electrod încins la 65 de grade Celsius. Electrodul încins are acţiune dublă: topeşte amigdalele sau polipii şi coagulează ţesuturile, ceea ce explică absenţa hemoragiei în timpul operaţiei.



Copiii pot scăpa de polipi şi amigdale fără chin şi fără sîngerare, în maximum 20 de minute. O nouă tehnică, introdusă recent în ţara noastră, permite topirea amigdalelor inflamate sau a vegetaţiilor adenoide hipertrofice (polipi) prin intervenţii nedureroase. Dr Mioriţa Toader, medic primar ORL, ne vorbeşte despre aceste operaţii minim-invazive pe care le efectuează la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii "Grigore Alexandrescu". Intervenţia se face cu ajutorul unui aparat de radiofrecvenţă, la care se conectează un electrod încins la 65 de grade Celsius. Electrodul încins are acţiune dublă: topeşte amigdalele sau polipii şi coagulează ţesuturile, ceea ce explică absenţa hemoragiei în timpul operaţiei.

Avantaje şi dezavantaje

Potrivit dr Mioriţa Toader, operaţia nu durează mai mult de 20 de minute. În acest timp, pacientul se află sub anestezie generală de scurtă durată. "Copiii suportă foarte bine atît intervenţia, cît şi anestezia uşoară. Această tehnică ne permite să utilizăm minimum de procedee invazive în cazul copiilor", ne asigură medicul Mioriţa Toader.

Operaţiile realizate cu ajutorul noii tehnici (numită coblaţie) prezintă o serie de avantaje faţă de intervenţiile clasice cu bisturiul. Pacientul nu mai sîngerează după operaţie, nu mai riscă infecţii şi se recuperează în doar 2-3 zile. Nu este nevoie de internare decît în cazuri foarte rare. Datorită intervenţiilor minim-invazive, unii copii vor putea rămîne cu o parte din amigdale toată viaţa. "Atunci cînd este posibil, trebuie să fie păstrate amigdalele pentru a-şi îndeplini rolul lor imunitar", arată dr Mioriţa Toader.
Din păcate, coblaţia nu poate fi aplicată în toate cazurile de vegetaţii adenoide şi amigdale hipertrofice. Medicul insistă asupra obligativităţii de a selecţiona cazurile cu atenţie.

Intervenţiile pentru polipi pot fi efectuate de la vîrste foarte mici, dr Mioriţa Toader operînd chiar şi sugari de 8-10 luni. În schimb, amigdalele pot fi operate cel mai devreme după vîrsta de 3 ani. Rareori, intervenţia este practicată şi la vîrste mai mici, însă numai în cazurile în care amigdalele sînt atît de mari încît copilul are mari probleme cu respiraţia în timpul somnului. În cazul amigdalitelor repetate, operaţia este indicată numai cînd copilul face anual 5-6 episoade infecţioase, pe parcursul a 2-3 ani la rînd.  

Înainte de operaţie, copilul trebuie să fie în perfectă stare de sănătate, să nu tuşească, să nu aibă febră. I se vor face analize de sînge şi un examen ORL preoperator. De asemenea, copilul va fi consultat de către medicul anestezist înainte de operaţie. Micuţul trebuie să fie nemîncat şi nebăut pentru a nu vărsa în timpul operaţiei. Cît stă la spital, copilul va fi însoţit doar de mamă.

După numai două ore de la intervenţie, copilul poate consuma lichide la temperatura camerei (ceai, compot) şi alimente moi (supe strecurate, iaurt, smîntînă, piure). După 2-3 zile, alimentele vor deveni mai consistente. Cel puţin 1-2 săptămîni copilul nu are voie îngheţată şi băuturi acidulate.

Probleme minore

După operaţie este posibil să apară unele probleme minore. Copilul poate avea nasul mai înfundat decît de obicei, dar i se pot administra picături nazale. Totodată el poate acuza: dureri de burtă, vărsături, febră, tuse. Medicul va informa părintele despre toate acestea şi va prescrie tratamentul simptomatic (antiemetice, antitermice, sirop expectorant).

"După operaţie, copilul trebuie să stea în casă două zile, ca să nu răcească. Tot din acest motiv trebuie
să evite contactul cu persoane bolnave şi ieşirea în colectivitate aproximativ o săptămînă. Poate ieşi la plimbare în parc, însă nu are voie să alerge, să meargă cu rolele sau cu bicicleta", atrage atenţia medicul Mioriţa Toader.

IMUNITATE. Amigdalele fac parte din inelul limfatic al gîtului, avînd rol de apărare a căilor respiratorii de agresiuni externe: frig, umezeală, poluare, microbi, virusuri, substanţe toxice, fum, praf… Ele sînt considerate organe folositoare pentru că ţesutul lor secretă o serie de anticorpi care apără organismul. Polipii sînt prelungiri ale mucoasei care căptuşeşte cavitatea nazală şi sinusurile paranazale. Dacă aceste formaţiuni ajung la dimensiuni exagerate (hipertrofice), obstrucţionează căile respiratorii, provocînd apariţia unor complicaţii: sforăit, secreţii nazale, dureri de cap, infecţii respiratorii repetate, rinită alergică.

UNDE. Operaţiile pentru topirea amigdalelor şi polipilor se pot face numai la Spitalul de Copii "Grigore Alexandrescu" din Capitală şi la două clinici private din Braşov şi Oradea. La spital, operaţia este gratuită, în timp ce la clinicile private costurile ajung pînă la 1.500 de lei.

ZECI DE OPERAŢII. Aparatul cu radiofrecvenţă a fost achiziţionat de Spitalul "Grigore Alexandrescu" la începutul lunii februarie. Pînă acum au fost realizate şase intervenţii de micşorare a cornetelor nazale, 20 de micşorare a amigdalelor, 20 de îndepărtare completă a amigdalelor şi alte zeci de intervenţii pentru scoaterea polipilor.

×