Un copil tratat de HIV la naştere este sănătos fără alte tratamente
Un copil, infectat cu virusul HIV la naştere, căruia i-a fost administrat tratament antiretrovial, a rămas sănătos în ultimii nouă ani, fără a fi nevoie de administrarea unui alt medicament, conform cercetătorilor prezenţi la o conferinţă din Paris. Declaraţia oferă speranţe pentru copiii infectaţi cu acest virus.
Cercetătorii au afirmat că îşi doresc să înveţe din cazul acestui copil, năcut în Africa de Sud, pentru a-i salva şi pe alţii de multitudinea de medicamente necesare pentru tot restul vieţii.
Cazul seamănă cu cel al “bebeluşului Mississippi”, un copil născut în SUA şi care a fost infectat la naştere, în 2010, şi tratat până a împlinit vârsta de 18 luni, când mama a dispărut cu copilul. Când s-au întors, copilul a fost testat după un an fără medicamente şi nu au fost detectate urme ale virusului HIV. În orice caz, în 2014, medicii au anunţat că virusul a reapărut.
“Sunt necesare studi viitoare pentru a învăţa cum să inducem remisie HIV pe termen lung la bebeluşii infectaţi”, a spus directorul de la Institutul Naţional de Alergii şi Boli Infecţioase, Anthony S Fauci. “Oricum, acest nou caz ne întăreşte speranţa că tratând copiii infectaţi cu virusul HIV pentru o perioadă scurtă începută în copilărie, vom putea fi capabili să îi scăpăm de povara unui vieţi lungi de terapie şi de consecinţele asupra sănătăţii ale unei activări imune de lungă durată asociată cu virusul HIV.”.
Procesul din 2007 a vizat copiii infectaţi cu virusul HIV la naştere, copii care au fost aleşi la întâmplare pentru a le fi administrate medicamente antiretroviale pentru 40 sau 96 de săptămâni. Copilul despre care s-a discutat în cadrul conferinţei este unul dintre cei 143 de bebeluşi care au fost trataţi în perioada scurtă de 48 de săptămâni. Când medicamentul s-a terminat, virusul nu a mai fost detectat în sângele copilului şi a rămas aşa de atunci.
Acesta este al treilea caz al unui copil cu HIV care a rămas sănătos o perioadă de timp fără tratament. Acum doi ani, un copil din Franţa s-a născut cu HIV în 1996 şi a primit tratament începând cu vârsta de trei luni. Tratamentul a fost oprit undeva între vârsta de cinci şi şapte ani. Acum doi ani, când declaraţia a fost făcută, copilul era încă sănătos.
Sursă: The Guardian

Ştiri din .ro
OMS va discuta posibilitatea introducerii pașapoartelor de vaccinare
Ce arată studiile pentru vaccinul anti COVID-19 produs de Johnson & Johnson
Angajații medicali, care au fost infectați cu COVID-19, sunt protejați timp de 5 luni
Cancerul de colon poate fi confundat cu sindromul intestinului iritabil
A treia tulpină de COVID-19 a fost descoperită în Japonia
Eficiența vaccinului Pfizer/BioNTech asupra noilor mutații ale virusului SARS-CoV-2
Comisia Europeană suplimentează cererea de vaccinuri produse de Pfizer/BioNtech
Care este durata de imunizare a vaccinului anti-COVID-19 produs de Moderna
Noi recomandări OMS cu privire la vaccinarea anti COVID-19
Operaţii pe bandă rulantă care erau o eroare
Reacție alergică gravă la vaccinul Pfizer/BioNTech: Un medic a făcut encefalomielită
Poate fi produs vaccinul Pfizer/BioNTech în România ?
Cum se fac înscrierile pe platforma de vaccinare împotriva COVID-19
Ce moștenim de la familia noastră
