x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea copilului Vine, vine iepuraşul!

Vine, vine iepuraşul!

de Oana Antonescu    |    14 Apr 2009   •   00:00
Vine, vine  iepuraşul!
Sursa foto: /iSTOCKPHOTO

"An de an, în prima zi de Paşte, iepuraşul aduce copiilor cuminţi ouă vopsite în culorile curcubeului. Dar nu ţi le va lăsa pe masă, ci le va ascunde în grădină sau prin casă, iar tu trebuie să le găseşti. Şi s-ar putea să primeşti şi ouă de ciocolată.



Construieşte cuiburi din iarbă sau ascunde coşuleţe în casă, iar dacă eşti cuminte, iepuraşul va veni noaptea şi va pune în ele cadourile pe care ţi le doreşti: jucării, hăinuţe şi dulciuri preparate după reţeta secretă a iepuraşului." Paştele nu este complet dacă nu le spunem celor mici această poveste a iepuraşului, care îi încântă chiar şi la vârste mai mari. Odată creată magia Sărbătorilor Pascale, copiii le vor aştepta cu mai mare bucurie şi emoţie. "Personajele magice, cum sunt Moş Crăciun, Moş Nicolae sau iepuraşul, au o poveste frumoasă, care îi încântă întotdeauna pe cei mici. Deschiderea unui copil către povestea unui personaj magic este foarte mare şi putem profita de aceasta pentru a-i insufla semnificaţia acestei sărbători. Pe lângă bucuria de a primi un cadou de la iepuraş, copilul experimentează bucuria descoperirii şi plăcerea de a se implica în activităţi interesante", crede psihologul Oana-Maria Udrea, de la Ambulatoriul de Specialitate al Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii "Grigore Alexandrescu", din Bucureşti.

Mesajul religios
Dincolo de această legendă a iepuraşului de Paşte, care datează din perioada precreştină şi care a fost "importată" recent în România, mai importante sunt semnificaţiile religioase ale Sărbătorilor Pascale. "Paştele este un moment în care fiecare dintre noi se pregăteşte într-un fel sau altul din punct de vedere spiritual. Mesajul religios trebuie să se regăsească în toate lucrurile pe care le facem în această perioadă. Chiar dacă suntem prinşi în vârtejul pregătirilor, aşa cum se întâmplă inevitabil în fiecare an, nu trebuie să uităm că această sărbătoare este un bun pretext de a transmite copiilor anumite valori religioase, adaptate, fireşte, la capacitatea lor de înţelegere.

Ritualuri şi valori
Împreună cu mesajul religios, Sărbătorile Pascale aduc anumite ritualuri în interiorul fiecărei familii. "Acele lucruri mărunte, cum sunt vopsitul ouălor, pregătirea prăjiturilor, decorarea casei, cumpărăturile, mersul la biserică, aduc bucurie copiilor, dar totodată pot să capete semnificaţia unor ritualuri de familie, dacă sunt urmate an de an. Chiar şi activităţile mai puţin plăcute, cum este cea curăţeniei de primăvară, pot fi transformate în ritualuri atunci când părinţii reuşesc să creeze o atmosferă plăcută", potrivit psihologului Oana-Maria Udrea.

Ritualurile îmbunătăţesc relaţiile intrafamiliale şi aduc o stare de bine, dincolo de agitaţia din aceste zile. A fost demonstrat că rutina, programul aduc copiilor echilibru în dezvoltare. Acelaşi efect îl au şi aceste obiceiuri de familie perpetuate an de an. Mai mult, ele contribuie la transmiterea valorilor, la conturarea identităţii copilului, aduc un sentiment de apartenenţă, continuitate şi stabilitate, precizează psihologul. Ritualurile nu trebuie să fie foarte sofisticate şi nici prea rigide. Ele îşi păstrează semnificaţiile chiar dacă sunt "adaptate" de la an la an, în funcţie de preocupările fiecărui membru al familiei. Important este, în cele din urmă, ca trăirile copilului să fie cât mai intense în aceste zile, iar amintirile să-i rămână întipărite în minte şi în suflet.

LECŢIE DE RELIGIE. Educaţia religioasă se conturează în jurul vârstei de 7 ani, iar în perioada Sărbătorilor Pascale se completază cu informaţii noi. Însă obiceiul de a se ruga, de a merge la biserică sau de a ţine post se învaţă urmând exemplul părinţilor. Dacă părinţii nu au un comportament religios, copilul nu va avea de unde învăţa. Sărbătorile Pascale reprezintă un prilej de a merge împreună cu copilul la biserică şi de a-l ajuta să deprindă aceste ritualuri.

×
Subiecte în articol: sanatatea copilului