6 consecinţe nocive pe care le are parentingul prea permisiv

de Maria Coman | 28 Noi 2022 • 07:20

Majoritatea părinților din zilele noastre urăsc ideea de a-și supăra copilul. Nu vor să incite la furie și cu siguranță nu vor ca micuțul lor să fie supărat pe ei. Nu ne-am simțit toți așa? În plus, este atât de greu de știut dacă ceea ce cerem este rezonabil din punctul de vedere al dezvoltării. Însă e important de ştiut că stabilirea limitelor e o parte semnificativă şi decisivă dintr-un parenting bun şi echilibrat. Cercetătorii au identificat trei aspecte de viață în care părinții tind să fie mult prea indulgenți cu copiii lor: beneficiile materiale, grija excesivă și lipsa regulilor. La o primă vedere, acestea pot să pară simple mărunțișuri, dar știința ne arată că realitatea este alta.

Dorințele sugarilor sunt identice cu nevoile lor. Dar în timp, asta se schimbă. Dorințele copiilor mici sunt adesea în opoziție directă cu nevoile și siguranța lor de dezvoltare pe termen lung. Când părinții nu fac acel salt de dezvoltare și nu îi învață să stabilească limite, copiii lor nu își dezvoltă capacitatea de a tolera frustrarea sau de a se autoregla emoţional. Sunt acei copii despre care spunem adesea că sunt răsfățați, însă cercetările arată că atunci când nu stabilim limite, copiii devin nişte adulţi care nu ştiu să se autodisciplineze şi să îşi înfrâneze emoţiile. Aşa că vă propun să trecem în revistă câteva consecinţe pe care le pot avea atitudinile mult prea permisive ale părinţilor

Nu impunem limite la ora de culcare. De obicei copii ajung să se culce mult prea târziu, iar rezultatul e un copil obosit și epuizat, care nu își îndeplinește sarcinile normale de dezvoltare adecvate vârstei. Şi asta nu e doar neplăcut pentru părinţi, dar pe termen lung e posibil ca stima de sine a copilului să scadă, atunci când vede că nu poate să gestioneze lucrurile sau diverse situaţii aşa cum o fac cei de o vârstă cu el.
Copilul învață că dezamăgirea și tristețea sunt intolerabile, atunci când își dă seama că părinții vor face aproape orice pentru a nu-l lăsa să experimenteze dezamăgire. Apoi își petrece restul vieții făcând tot ce este necesar pentru a evita să simtă ceea ce se teme că va fi insuportabil. Pentru a evita dezamăgirea, îşi va impune să facă lucruri care ajung să fie distructive, inclusiv să trişeze ca să câştige, în încercarea de a nu-şi asuma niciun risc. Copiii care nu învaţă niciodată să se simtă confortabil cu sentimentele mai provocatoare, mai dureroase au şi o inteligenţă emoţională mai scăzută.
Copilul nu învață niciodată că fericirea nu vine din împlinirea dorințelor și având o dorință după alta îndeplinită nu mai ştie cum să gestioneze o eventuală dezamăgire. Şi poate ajunge să îşi petreacă viaţa alergând după un lucru sau altul despre care crede că ar putea să aducă fericire, fără să reuşească să o atingă vreodată.
Copiii trebuie să știe că părinții lor au un rol diferit, nu cel de prieten, ci pe acela de a-i menţine sănătoşi şi în siguranţă. Când oamenii spun: „Copiii vor continua să împingă până vor găsi limitele”, la asta se referă. Copiii vor limite, pentru că vor să fie cineva la conducere. Este destul de înspăimântător pentru un copil să creadă că nimeni nu este la conducere, nimeni nu îl protejează de o lume care poate să fie înspăimântătoare.
Stilul parental permisiv subminează relația părinte-copil. Când copiii nu pot avea încredere că părinții îi pot ajuta cu întreaga gamă de emoții prin care trec, se sim deconectaţi de aceştia. Când un copil nu are încredere că părinții vor aplica reguli care să-l mențină sănătos și în siguranță („Ok, cred că nu trebuie să porți casca de bicicletă, dacă te face atât de nefericit... Bine, cred că poate petrece noaptea la acea petrecere fără părinții acolo”) copilul nu-l respectă pe părinte și devine mai provocator, căutând limite şi, de fapt, dovada că este iubit.
O posibilitate mai mare de obezitate şi o stare de sănătate mai precară. Părinţii permisivi nu le impun reguli sau limite copiilor în privinţa cantităţii de mâncare sau a alimentelor permise, aşa că aceştia pot deveni obezi într-un număr de două ori mai mare decât copiii crescuţi de părinţi mai stricţi.

Problema cea mai importantă rămâne însă cea legată de siguranţă, cel puţin la vârste mici. Pentru că adesea părinţii permisivi pun libertatea copilului şi dorinţele sale mai presus de siguranţă. Am auzit cu toţii de atâtea ori părinţi care nu pun copilul în scaunul de maşină pentru că plânge sau că nu îl determină să poarte centură pentru că nu îi place. Şi chiar dacă în cele mai multe cazuri nu se petrec accidente, atunci când totuşi se întâmplă, consecinţele sunt adesea fatale. Să tratăm copiii ca pe nişte prieteni reprezintă o altă greşeală. Copiii au nevoie de ghidaj, reguli, de un căpitan de vas care să îi înveţe şi pe ei să facă asta. Prieteni îşi vor face din rândul celor de o vârstă cu ei, cu care împart aceleaşi preocupări, cu care au aceleaşi pasiuni.

Citește pe Antena3.ro