x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei A treia medicina

A treia medicina

04 Oct 2004   •   00:00

Profesorul doctor Tudor Sbenghe, autorul unor lucrari de referinta in domeniul recuperarii medicale, printre care se numara si volumul unic in tara noastra "Recuperarea medicala a sechelelor posttraumatice ale membrelor", ne vorbeste despre specificul si avantajele asistentei de recuperare.

STELUTA INDREI

  • Jurnalul National: Domnule profesor, foarte multa lume nu stie ce inseamna recuperarea medicala. Va rugam sa ne explicati ce presupune acest domeniu medical.

    Profesorul doctor Tudor Sbenghe: Recuperarea medicala este un tip de asistenta. Este cea de-a III-a medicina, celelalte doua fiind profilaxia si terapia propriu-zisa. Recuperarea se adreseaza individului ca entitate complexa. Bolnavul nu are doar un sold blocat, sa zicem, ci este afectat si din punct de vedere psihologic. De exemplu, el a fost alergator sau a fost postas. Pentru el, boala aduce si o prabusire psihica. Specialistul va trebui sa recupereze si starea lui psihica. Pe de alta parte, bolnavul trebuie pregatit pentru o viata sociala normala si pentru alta profesie, in cazul in care nu mai are capacitatea de a-si relua vechea profesie. Kinetoterapeutul il invata unele compensari pentru a face fata vietii de zi cu zi, conditiilor sociale, obligatiilor familiale. Alt exemplu: femeile tinere bolnave de poliartrita reumatoida, boala ce determina limitari severe de mobilitate articulara la o varsta tanara. Ce facem cu aceste femei? Trebuie sa le dam sansa de a avea o viata intima normala, de a aduce pe lume copii. Ce facem cu copiii handicapati daca nu se duc la scoala? Recuperarea le deschide posibilitatea sa mearga la scoala, sa se poata juca sau sa practice un sport. Deci recuperarea urmareste nu numai ameliorarea starii fizice, ci si psihice, educationale si sociale ale bolnavului.

    Exemplu

  • Dati-ne, va rugam, un exemplu de afectiune, ca sa intelegem mai bine. Sa vorbim despre un bolnav cu bronsita obstructiva cronica (BPOC). Profilaxia acesteia consta in lupta contra fumatului, poluarii generale sau la locul de munca etc. Daca boala a aparut se ajunge la asistenta terapeutica a BPOC, cu antibiotic, bronhodilatatoare si alte medicamente, cu efecte bune, dar total insuficiente.

  • Ce poate face recuperarea?

    Invata bolnavul sa respire eficient cu restantul inca bun al plamanului pentru ca respiratia lui sa ii aduca mult mai mult oxigen in plamani. Recuperarea realizeaza o capacitate de efort mai mare, sa nu mai oboseasca la cea mai mica miscare. Recuperarea il antreneaza pentru a putea merge sa-si cumpere paine, de exemplu. Si nu numai atat; invatandu-l cum sa respire, este posibil sa-si reia o anumita slujba. Metodele kinetice speciale il invata pe bolnav sa se ajute prin propriile forte, ceea ce ii reda increderea in sine. Va incepe sa se antreneze la efort, sa respire corect si devine alt om. Iata ce face a III-a medicina - recuperarea - un domeniu medical foarte complex.

    Afectiuni

  • Ce pacienti beneficiaza de recuperare medicala?

    In mod corect, sunt 5 capitole de patologie, plus unul, care beneficiaza de recuperare medicala: afectiunile neurologice, afectiunile ortopedo-traumatice, afectiunile reumatologice, afectiunile cardiovasculare, afectiunile bronho-pulmonare. Este vorba de bolile cronice si sechelele posttraumatice, recuperarea nu se ocupa de bolile acute. Acesta este grupul principal de afectiuni care se pot trata prin recuperare medicala, dar mai este inca o patologie foarte importanta - psihiatria. Aceasta beneficiaza de recuperare medicala de foarte mult timp. De-abia dupa cel de-al doilea razboi mondial s-a inceput dezvoltarea recuperarii medicale pentru cele 5 grupe de afectiuni mentionate. Terapia ocupationala si kinetoterapia sunt mijloacele esentiale prin care se realizeaza recuperarea medicala. De aceea numai afectiunile care beneficiaza de miscare se preteaza la asistenta prin recuperare. De exemplu, pe un pacient cu o boala gastrointestinala aceste procedee nu il ajuta cu nimic. Eventual, el beneficiaza de recuperare profesionala.

  • De ce este important ca un pacient care a suferit, de exemplu, un traumatism sa faca recuperare medicala?

    In primul rand exista un aspect legat de o restabilire cat mai rapida a individului respectiv. Recuperarea medicala face ca pacientul care a avut o fractura sa isi recapete capacitatea functionala pierduta din cauza traumatismului intr-un timp cat mai scurt. Un om care a avut piciorul in ghips si face recuperare medicala va putea fi refacut in circa 3 luni, iar daca nu face nimic va fi apt de munca dupa 7-8 luni. In al doilea rand, lasand organismul dupa un traumatism serios sa se vindece spontan doar cu ajutorul lui Dumnezeu, acesta poate ramane cu unele defecte, care vor afecta toata viata individului, pentru ca nu mai pot fi corectate. Asadar, recuperarea urmareste ca vindecarea unui om sa se faca pe structurile si functiile normale ale organismului.

    Kinetoterapia

  • Ce rol ocupa kinetoterapia in procesul de recuperare?

    Totul. Kinetoterapia si terapia ocupationala reprezinta elementele princeps. Nu exista recuperare fara kinetoterapie. De aceea am respins de la inceput ideea de recuperare pentru afectiuni care nu pot sa beneficieze de kinetoterapie, de refacere a functiei de miscare a individului. Fizioterapia, electroterapia sunt tratamente minore, adjuvante pentru diverse afectiuni, care nu urmaresc refacerea elementului functional.

  • Pacientii din Bucuresti beneficiaza mai usor de recuperare medicala?

    Nu s-ar zice asta. La spital am intalnit hemiplegici care ani intregi nu facusera recuperare si nu stiau ce inseamna, ceea ce este inadmisibil. In Bucuresti sunt mai multi specialisti, insa situatia grea din domeniul recuperarii este generala. Nu este admisibil ca populatia Bucurestiului, adica 2.500.000 de oameni, sa beneficieze numai de aproximativ 250 de paturi pentru recuperarea medicala. Iar situatia era si mai grava acum 2 ani, cand erau doar 140 de paturi. Si sa nu uitam ca circa 25%-30% din aceste paturi sunt ocupate de pacientii trimisi din provincie.

  • Care este situatia in provincie?

    Teoretic, in unele orase exista mai multe locuri de recuperare medicala, raportat la populatia respectiva. In urma cu mai multi ani s-au infiintat doua spitale de recuperare, cu cate 500 de paturi - unul la Iasi si altul la Cluj. La ora actuala functioneaza doar o sectie de recuperare in aceste spitale, iar in restul s-au format sectii de alte specialitati. Exista insa multe orase care nu au aproape nimic pentru asigurarea asistentei de recuperare. Sa nu mai vorbim de situatia in care se afla kinetoterapia, elementul de baza al recuperarii. Va dau un singur exemplu: la noi un kinetoterapeut se ocupa de 25 de pacienti, pe cand in SUA are doi pacienti pe zi.

    ECHIPA

    "Astazi in medicina se lucreaza in echipa, dar nu cunosc o alta specialitate decat recuperarea care realmente sa aiba un staff. Din echipa fac parte: medicul de specialitatea beneficiara recuperarii, medicul de recuperare, kinetoterapeutul, terapistul ocupational, logopedul s.a." - Tudor Sbenghe, profesor doctor

    EROARE

    Una dintre marile erori care se fac este urmatoarea: individul a suferit o fractura, ortopedul i-a pus ghipsul, l-a trimis acasa si apoi il mai vede de 2-3 ori. Din punct de vedere al recuperarii, activitatea lui este zero. Ceea ce este foarte rau, pentru ca isi pierde 30%-40% din masa musculara, care se recupereaza apoi mult mai greu. Executand in timpul imobilizarii cateva exercitii kinetice (simple, de altfel), bolnavul va fi scutit apoi de o recuperare lunga si dificila.

    RENTABILITATE

    Medicina este foarte scumpa. Si este scumpa in primul rand prin doua elemente: investigatiile, care astazi sunt sofisticate si foarte costisitoare, si tratamentul. In strainatate, recuperarea este o asistenta scumpa prin mana de lucru utilizata, mai ales kinetoterapeutii. La noi este ieftina pentru ca acestia sunt foarte prost platiti. Recuperarea mai devine scumpa pentru ca pacientii trebuie sa lucreze in conditii mai deosebite. Totusi, recuperarea medicala poate fi o "afacere" profitabila. Un studiu a demonstrat ca beneficiul recuperarii este de 1 la 1.000, adica se cheltuieste 1 dolar si se castiga 1.000 de dolari. Daca bolnavii fac recuperare medicala se reduc cheltuielile pentru concedii medicale, ei redevin mai rapid utili societatii prin forta lor de munca, nu ajung la pensionare, nu blocheaza langa ei 1-2 persoane din familie. Aceasta fara sa mai vorbim de aspectul moral al recuperarii unor deficienti.
  • ×