ADULŢI CU MENTALITATE DE COPII/Sindromul Peter Pan

Sindromul Peter Pan a fost descoperit de psihologul american Dan Kiley. El a atribuit acest sindrom adulţilor care refuză să se comporte conform vârstei pe care o au. Cei care prezintă simptomele acestui sindrom au un grad de inteligenţă absolut normal, însă din punct de vedere afectiv rămân blocaţi la stadiul de copii. Asemenea personajului Peter Pan, adulţi în toată firea trăiesc într-o lume fără griji, fără stres, fără responsabilităţi. Acest comportament imatur se poate manifesta atât la femei, cât şi la bărbaţi. Însă psihologii susţin că numărul bărbaţilor care suferă de sindromul Peter Pan este mai mare decât al femeilor. Sunt predispuşi mai ales bărbaţii care provin din familii dezorganizate, în care tatăl a fost absent sau iresponsabil.  

CONSECINŢE. Persoanele care suferă de sindromul Peter Pan sunt neîncrezătoare în propriile forţe, nu se pot adapta la cerinţele vieţii de adulţi, au probleme la locul de muncă, dar şi în viaţa de cuplu. Bărbatul "Peter Pan" va aştepta din partea partenerei mai degrabă o atitudine maternă decât una de la soţ la soţie. El simte nevoia să fie protejat, dădăcit, îngrijit. Vrea să i se facă toate capriciile, iar partenera să se ocupe de tot. Nu acceptă să fie pus pe locul doi şi nici ca dorinţele să îi fie trecute cu vederea. În schimb, el nu consideră că trebuie să iubească, să ofere, ci este interesat numai de ce i se oferă. El se concentrează numai asupra propriei persoane. De restul trebuie să se ocupe "dădaca", adică iubita, soţia sau mama. Dar sub aparenta nepăsare se ascunde nevoia de siguranţă şi teama de singurătate, specifice copilăriei. Evident că relaţia cu un astfel de bărbat nu este deloc uşoară. Un cuplu solid nu se poate forma când unul dintre parteneri nu este dispus să facă sacrificii, să renunţe la propriile plăceri şi să respecte şi dorinţele persoanei de alături.

TERAPIE. Sindromul Peter Pan poate fi tratat cu ajutorul psihoterapiei. Pe parcursul şedinţelor de terapie, pacientul învaţă să îşi recunoască şi să accepte manifestările acestei tulburări. El trebuie să noteze într-un jurnal sentimentele, trăirile, stările prin care trece în fiecare zi. În timp, el învaţă să le ţină sub control, ceea ce îi conferă încredere în sine şi îl ajută să devină un adult responsabil. Familia, prietenii celui care suferă de sindromul Peter Pan au un rol important în reuşita demersului terapeutic. Ei trebuie să îl susţină, să aprecieze eforturile pe care le face şi să îi arate că au încredere în el.