Două femei cu gripă A/H1N1 sunt internate în stare gravă la Spitalul de Pneumoftiziologie din Iaşi. Potrivit datelor Ministerului Sănătăţii, ieri erau confirmate 907 cazuri de gripă nouă. Specialiştii atrag atenţia asupra complicaţiilor gripei A/H1N1.
Cele două paciente internate la Iaşi nu sunt singurele la care gripa A/H1N1 a evoluat cu complicaţii. La sfârşitul lunii octombrie, baritonul Gheorghe Mogoşan, de la Opera din Cluj-Napoca, a fost diagnosticat cu gripă nouă, fiind şi în prezent într-o stare extrem de gravă, din cauza bolilor pulmonare de care suferă şi a unei infecţii bacteriale. Bolnavele internate la Spitalul de Pneumoftiziologie Iaşi, una în vârstă de 35 de ani din Rădăuţi şi cea de-a doua în vârstă de 45 de ani din municipiul Iaşi, sunt monitorizate în permanenţă. Conducerea Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi susţine că ambele paciente au fost internate, iniţial, la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi, însă, din cauza înrăutăţirii stării lor de sănătate, ele au fost transferate la Spitalul de Pneumoftiziologie. Starea de sănătate a pacientei din Rădăuţi este mai gravă, fiind conectată la aparate pentru a putea respira. Potrivit medicilor, nici una dintre cele două paciente nu a mai avut, până în prezent, probleme severe de sănătate. Şi prefectul judeţului Iaşi, Dragomir Tomaşeschi, este izolat la domiciliu, după ce medicii i-au recomandat ieri să plece de la birou, întrucât avea simptome de gripă. Din cele 907 persoane diagnosticate cu gripa A/H1N1, 352 sunt încă sub tratament, a declarat ieri premierul interimar, Emil Boc, la şedinţa Comitetului de coordonare pentru supravegherea şi controlul îmbolnăvirilor prin virusul A/H1N1. Boc a mai amintit că programul de vaccinare împotriva virusului A/H1N1 va începe, la nivel naţional, la 26 noiembrie. Ţara noastră va importa vaccinul pandemic pentru copii de la producătorul internaţional GlaxoSmithKline, la preţul unic reglementat de Uniunea Europeană pentru ţările din centrul şi estul Europei, de 4,5 euro/doză, fără TVA. Vaccinul achiziţionat de MS respectă regulile EMEA (Agenţia Europeană pentru Autorizarea Medicamentelor), ne-a precizat Oana Grigore, purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii. Ieri, prof. dr Streinu Cercel, secretar de stat în MS, a anunţat că doar pacienţilor cu forme severe de infectare cu virusul A/H1N1 li se vor administra tamiflu. Ceilalţi pacienţi, cu forme uşoare de gripă, vor fi trataţi cu medicamente uzuale.
PRIMELE TESTĂRI ALE VACCINULUI
Compania GlaxoSmithKline (GSK) a anunţat ieri că o încercare de vaccinare a persoanelor cu vârste de peste 60 de ani atât împotriva gripei sezoniere, cât şi a celei de tip A/H1N1 a demonstrat un răspuns imunitar puternic, relatează AFP. Laboratorul britanic a vaccinat
168 de adulţi cu vârste de peste 60 de ani într-un braţ cu vaccinul Pandemrix împotriva H1N1, iar în celălalt cu Fluarix (împotriva gripei sezoniere). Persoanele vaccinate au manifestat o toleranţă similară celei înregistrate în timpul testelor precedente ale vaccinurilor împotriva gripei aviare şi a gripei porcine. Au fost observate dureri, înroşirea sau umflarea locului vaccinului, precum şi stări de oboseală, febră uşoară, dureri de cap sau dureri musculare. Dar aceste reacţii au fost similare la persoanele cărora le-au fost administrate două vaccinuri în acelaşi timp, la cele vaccinate împotriva gripei A/H1N1 şi la grupul căruia nu i-a fost administrat nici un vaccin, precizează GSK.
Citește pe Antena3.ro