x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Boli scoase din făntăni

Boli scoase din făntăni

de Luminita Dicu    |    25 Iun 2007   •   00:00
Boli scoase din făntăni

Apa fiartă şi răcită in care să punem căteva picături de lămăie. Aceasta este soluţia pentru a ne feri de diferite boli care pot fi luate din apa de la robinet. Dar apa din făntănile aproape secate este cea mai periculoasă, mai ales pentru sugari.

Să bem cel puţin doi litri de apă pe zi. Recomandarea medicilor este apa plată şi nu ceaiul. Din păcate, numeroase persoane din Romănia nu işi pot permite să bea apă plată, zilnic. Aşa că majoritatea romănilor işi astămpără setea cu apă de la robinete. Sau mai scot căte o căldare din făntănile sărăcite de apă. Dar căt de sănătoasă este apa din aceste făntăni? Aflăm de la profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare că "apa de la reţea, tratată, este mult mai sigură decăt cea provenită din puţuri". Pentru a ne proteja sănătatea, prof. dr Mencinicopschi ne recomandă ca apa de la robinet, dar mai ales cea din făntăni, să o fierbem, să o răcim şi abia apoi să ne potolim setea.

Specialistul nostru avertizează părinţii că apa scoasă din făntăni nu trebuie dată copiilor, mai ales nou-născuţilor. Pentru a preveni tulburările abdominale, copiilor li se va da doar apă imbuteliată.

Prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi spune că, inainte de a bea apa fiartă şi răcită, să adăugăm puţină zeamă de lămăie care conţine vitamina C, care joacă rolul unui bun corector de miros şi de gust. O altă metodă de protecţie de bolile ce pot fi luate din apă este montarea de sisteme profesionale de filtrare. Dar şi aici intervin costurile, care depăşesc bugetul unui om de rănd. Prof. dr. Mencinicopshi spune că, din cauza apei contaminate, au fost inregistrate cazuri care au necesitat asistenţă medicală specială in Tărgu-Mureş şi Constanţa.

SEMNAL.
Teste privind calitatea apei in cele două oraşe au scos la suprafaţă o situaţie ingrijorătoară. La Tărgu-Mureş, in apa care ajunge la robinete a fost descoperită o concentraţie de plumb intr-o concentraţie mare, la un pas de a se depăşi limita admisă, de zece micrograme pe litru. De asemenea, probele de apă provenite de la o făntănă din Constanţa depăşeau concentraţia admisă. Prezenţa plumbului in apă in cantităţi mari este deosebit de periculoasă, intrucăt afectează celulele nervoase. De asemenea, pesticidele care se pot infiltra in pănza freatică sunt deosebit de nocive şi responsabile de apariţia unor boli cronice.

×
Subiecte în articol: viaţă sănătoasă apă