“Cu epilepsie se poate duce o viaţă normală. Dacă şi ceilalţi sunt de acord. Dacă te ajută, în loc să ia distanţă.” Acesta este mesajul pe care vrea să îl transmită campania “La fel ca noi”, lansată ieri de Societatea de Neurologie din România.
Aproape jumătate dintre românii bolnavi de epilepsie îşi ascund sau nu îşi tratează corespunzător boala din cauza discriminării la care sunt supuşi, potrivit unei statistici. Campania, susţinută de UCB Pharma, îşi propune să încurajeze bolnavii de epilepsie să-şi declare afecţiunea şi să rămână sub supraveghere medicală. Totodată să educe oamenii de a-i accepta şi integra mai uşor pe aceşti bolnavi. Din 2009, mai multe spoturi sociale vor fi difuzate pe posturile tv.
STATISTICI
“Deşi nu avem statistici exacte, estimăm că în România sunt între
300.000 şi 500.000 de bolnavi de epilepsie şi mai puţin de 200.000 iau un
tratament. Aproximativ o treime dintre bolnavi sunt copii”, potrivit prof. dr
Ovidiu Băjenaru, preşedintele Societăţii de Neurologie din România. Două
categorii de vârstă sunt afectate în mod deosebit de epilepsie: copiii, boala
fiind în aceste cazuri moştenită genetic, şi adulţii peste 50 de ani. La aceştia,
epilepsia este consecinţa unor leziuni ale creierului, cauzate de accidente
vasculare cerebrale sau traumatisme, a explicat specialistul. O treime dintre
pacienţi nu răspunde la tratament, de aceea lumea medicală este în căutare de
noi terapii.