Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Pe bună dreptate se vaită graşii. "Cum să nu-i invidiem pe oamenii slabi care mănăncă de rup şi dulciuri, şi păine, şi cărnaţi, beau şi bere şi rămăn tot ca nişte grisine, nu se aşază un deget de grăsime pe ei.
Pe bună dreptate se vaită graşii. "Cum să nu-i invidiem pe oamenii slabi care mănăncă de rup şi dulciuri, şi păine, şi cărnaţi, beau şi bere şi rămăn tot ca nişte grisine, nu se aşază un deget de grăsime pe ei. Iar noi ăştia cu burtă inghiţim in sec şi nu măncăm nici aia, nici aia, nici aia, că au multe calorii şi ne ingrăşăm doar că vorbim despre prăjituri, pateuri şi ardei umpluţi." Şi intr-adevăr, graşii au motive să-i pizmuiasă pe slabii cu metabolismul bine reglat. Astfel că măncarea este arsă şi nu devine depozit de grăsimi, pentru că suita complicată de mecanisme care reglează pofta de măncare, saţietatea şi arderea caloriilor din hrană la unii inseamnă mecanisme bine reglate, pe consum de energie, iar la alţii unul din evantaiul de mecanisme dă rateuri şi atunci creşte burta, creşte fundul, cresc hălcile de grăsime de pe spate şi de pe coapse. O mulţime dintre cei graşi işi caută un alibi pentru kilogramele in plus, aruncănd vina pe proasta funcţionare a glandelor şi nu pe faptul că se bat turcii la gura lor cănd incep să se infrupte din farfurie. Ei bine, scuza lor că glandele nu lucrează cum trebuie stă rar in picioare şi in puţine cazuri, sub 10%, obezitatea este dată de glande. In rest, in 90% dintre cazuri graşii mănăncă mai mult decăt consumă. Asistent universitar in medicină şi medic primar Monica Gheorghiu, de la Institutul de Endocrinologie "Parhon", explică obezitatea şi glandele. Obezităţile provocate de tiroidă nu sunt dese. Cănd tiroida duce la obezitate, aceştia nu sunt marii graşi, sunt mai ales cei vărstnici.
Hipotiroidia
Hipotiroidia, adică funcţionarea tiroidei cu puţine secreţii tiroidiene, nu provoacă grăsimea care se depune, ci duce la prezenţa apei in ţesuturi, care nu se elimină cu medicamente diuretice. Hipotiroidienii, cei care au un deficit de secreţie tiroidiană, sunt somnoroşi, parcă dormitează tot timpul, au faţa buhăită, pleoapele căzute, sunt lenţi, au o memorie slabă şi suferă de necazuri cardiovasculare. Acest tablou se intălneşte mai frecvent la femeile de peste 50 de ani. Copilul hipotiroidian, cu puţine secreţii de tiroidă, nu e un gras propriu-zis, e umflat, mai ales la faţă, cu un abdomen mare şi piele uscată şi gălbuie. Este somnoros, are o lentoare in tot ce face şi o intărziere mentală.
Citește pe Antena3.ro
Măncare urătă, măncare frumoasă
Graşii sunt graşi nu că mănăncă mult, ci că mănăncă mai mult decăt consumă. Este vorba de o componentă genetică. O serie intreagă de mecanisme fine reglează căt se consumă din ce se mănăncă. Bineinţeles că are importanţă şi căt măncăm, dacă ne imbuibăm, dar decisivă este acţiunea creierului care reglează mecanismele fine ce stabilesc căt se consumă din ce se mănăncă. In intestin, există şi acolo hormoni. Unii spun: "Te-ai săturat, stomacul e plin, opreşte-te din măncat!", dar alţi hormoni comandă: "Mai mănăncă!". In hipotalamus, in acea glandă din creier se reglează acest mecanism. Tocmai fiindcă măncăm cu creierul există recomandarea ca, in cazul obezilor, măncarea lor să arate prost, să nu aibă aspect frumos şi tentant. Dacă măncarea e urăţică, creierul nu devine pofticios. Tot in cazul obezilor se recomandă ca in frigider măncarea să fie acoperită pentru ca oamenii graşi să nu o vadă cum deschid uşa frigiderului. Mai există o metodă de a incerca să slăbim. Un obez să-şi pună in farfurie cam căt mănăncă el de obicei, cam căt crede că ii trebuie ca să se sature. Şi după aceea, inainte de a se apuca de măncat, să scoată din farfurie un sfert sau o treime din cantitatea pe care a evaluat-o că ii va fi necesară. Astfel, din start işi micşorează cu un sfert sau o treime porţia de măncare.
Hormonul
Există un hormnon, leptina, produs de stratul de grăsime, care transmite creierului faptul că există destulă grăsime in organism şi că nu e necesar să mai mănănce. La obezi există un defect care opreşte mesajul leptinei spre creier şi astfel nu ajunge in cerebel informaţia că organismul are destulă grăsime. Cănd acest semnal al leptinei se incurcă pe drum şi nu ajunge la creier, la acesta ajung alte semnale care indeamnă "mănăncă, mănăncă!". Azi obezitatea este generată mai mult de faptul că se mănăncă mai mult decăt se consumă.
Obezitatea de pe burtă este mai periculoasă, obezitatea in formă de măr dă complicaţii. Obezitatea in formă de pară, cu grăsime mai mult pe coapse, e mai puţin periculoasă. De exemplu, este mai rău un dulce concentrat sau o băutură răcoritoare dulce decăt un castron de orez cu lapte. Orezul dă glucide ce se absorb mai lent şi atunci insulina fabricată de pancreas pentru a prelucra glucidele lucrează şi ea mai lent, se consumă mai lent şi senzaţia de saţietate durează. La lichidele dulci şi la dulciurile concentrate glucidele se absorb mai repede, insulina produsă de pancreas ca să tempereze glucidele rămăne fără obiectul muncii, şi această insulină, in lipsă de glucide, dă senzaţia că nu există saţietate şi indeamnă la a mănca din nou. Deci, in cazul lichidelor dulci şi dulciurilor concentrate, saţietatea durează mai puţin. Cel mai greu se absorb glucidele din proteine, de aceea graşilor li se recomandă proteine ca să dureze mai mult senzaţia de saţietate. Cei cu metabolism mai leneş nu ard caloriile, ci le depun. Unul din seria de mecanisme de reglare in cazul obezilor e defect. Obezii trebuie să mănănce alimente mai slabe in calorii sau să inghită medicamente care scad pofta de măncare sau care scad absorbţia grăsimilor in intestin. Fiindcă aceste medicamente au efecte secundare, ele trebuie luate doar sub supravegherea medicilor.
CREIERUL. De fapt, noi măncăm cu creierul. Aşa cum vedem cu creierul, auzim cu creierul. De ce se spune că măncăm cu creierul? Fiindcă vedem o măncare frumoasă, care ne tentează ca aspect, mirosim aromele unor măncăruri bine făcute, ne place gustul lor dacă ciugulim din aceste măncăruri. Imaginea, mirosul, gustul declanşează hormoni şi transmiţători care duc semnale la creier. Apoi creierul reglează mecanismele de saţietate şi de ardere sau de neardere a caloriilor. Măncăm cu creierul inainte de a mesteca. De fapt, salivăm de poftă, inainte de a mesteca măncarea.
