Spectacolul florilor, zilele lungi, calde şi luminoase sunt uneori decorul unor suferinţe tenace şi chinuitoare, care ne dezorganizează rutina zilnică. Aceste suferinţe se numesc alergii de sezon.
Se consideră că alergiile la polen sunt specifice primăverii, ceea ce nu este complet adevărat. Primăvara marchează doar debutul, ele putând continua vara şi toamna, în funcţie de perioada de înflorire, iar dacă veţi călători în zone cu o climă mai blândă veţi putea experimenta aceste neplăceri indiferent de anotimp. Există numeroase specii de plante, copaci, arbuşti, ierburi la al căror polen puteţi fi alergic.
În general, cu cât planta are flori mai mici, uneori chiar greu vizibile, este mai periculoasă, pentru că va produce un polen cu particule minuscule, uşoare, ce va fi vehiculat mai uşor. Plantele au perioade diferite de înflorire şi un orar zilnic specific în care eliberează polenul (dimineaţa, la amiază, seară), de aceea este important, dacă e posibil, să cunoaştem speciile la care suntem alergici şi caracteristicile acestora. Zilele calde, uscate, cu vânt sunt mai periculoase decât cele reci şi ploioase, deşi în unele cazuri pacienţii prezintă o înrăutăţire a simptomelor în perioadele ploioase.
Simptomele manifestate sunt: rinoree (secreţie nazală abundentă), strănut, nas înfundat, mâncărime la nivelul nasului, ochilor, pielii, scăderea mirosului, respiraţie şuierătoare, gât iritat, uşor dureros, tuse, răguşeală, dureri de cap, ochi sensibili, cu o secreţie lacrimală crescută, lipsa febrei, simptome care se pot prelungi săptămâni în şir.
PREVENIRE ŞI TRATAMENT
Pentru prevenirea lor, staţi mai mult timp în interior. Tineţi ferestrele casei şi maşinii închise şi folosiţi aerul condiţionat. Un umidificator sau chiar un vas cu apă în încăpere are un efect bun. Când veniţi de afară faceţi un duş şi schimbaţi-vă hainele. Acestea au tendinţa de a reţine polen, răspândindu-l în încăperi, pe mobile, cuverturi. Spălaţi hainele, pijamalele, lenjeria de pat mai des, dar nu le uscaţi afară.
Nu puneţi hainele folosite direct în dulap, căci pot răspândi alergenii pe celelalte haine. Progamaţi-vă activităţile de exterior în orele târzii ale amiezii şi după ploaie. Puţină vaselină pusă în jurul nărilor sau ochilor împiedică unii alergeni să pătrundă mai departe. Folosiţi o mască specială pentru polen sau, dacă nu aveţi una şi simptomele se agravează, respiraţi printr-un prosop ud.
Evitaţi expunerea la alţi iritanţi: fum de ţigară, poluare, insecticide. Luaţi un antihistaminic cu o jumătate de oră înainte de a ieşi şi tineţi la dumneavoastră spray-ul nazal şi picăturile pentru ochi.
Tratamentul include iniţial antihistamine orale, fără efect sedativ, decongestive sub formă de tablete, picături sau spray nazal (atenţie, dacă suferiţi de hipertensiune arterială), picături pentru ochi. Spray-urile pot da dependenţă, aşa că trebuie folosite o perioadă limitată, iar faţă de antihistamine puteţi dezvolta toleranţă, de aceea este bine să schimbaţi produsul.
În cazurile mai severe, medicul vă recomandă un antihistaminic mai puternic, un medicament de tip antileucotriene sau un spray cu corticosteroizi. În cazurile mai grave, se ia în consideraţie şi imunoterapia făcută cu un medic specialist alergolog.
Citește pe Antena3.ro