Dailymail.co.uk a publicat recent cazul unei fete de 12 ani care ar fi rămas paralizată la scurt timp după administrarea vaccinului anti-HPV. Specialiştii britanici resping această ipoteză, la aceştia alăturându-se şi prof. dr Adrian Streinu-Cercel.
Potrivit dailymail.co.uk, Ashleigh Cave, eleva unui liceu catolic din Liverpool, a început să aibă dureri de cap şi ameţeli la scurtă vreme după vaccinare. Starea ei s-a deteriorat rapid, leşinând de mai multe ori în următoarele zile. O săptămână mai târziu a fost internată în spital fiindcă îşi pierduse în totalitate forţa în picioare. Au trecut două luni de la internare şi starea de sănătate a fetei nu s-a îmbunătăţit. Mama ei, Cheryl Cave, este convinsă că paralizia este consecinţa administrării vaccinului care a fost introdus în septembrie într-un program de vaccinare similar celui din România. În Marea Britanie sunt vaccinate fetele cu vârste între 12 şi 13 ani, iar vaccinul utilizat este Cervarix. Cazul lui Asleigh Cave a fost înregistrat la Agenţia de reglementare a medicamentelor din Marea Britanie ca un posibil caz de sindrom Guillain-Barré, o boală rară a sistemului nervos care produce paralizie. Specialiştii Agenţiei susţin că este puţin probabil ca boala fetei să fi fost cauzată de vaccin. "Sindromul Guillain-Barré apare în mod spontan în rândul populaţiei. Nu există nici o dovadă care să sugereze că această boală este declanşată de vaccinul Cervarix", au spus oficialii Agenţiei.
SUSPICIUNE INFIRMATĂ DE MEDICI
Medicii Spitalului pentru copii Alder Hey din Liverpool, acolo unde Ashleigh a fost internată, au declarat că fata nu a avut o "reacţie patologică" la vaccin. Mama fetei susţine că momentul apariţiei bolii este imposibil de ignorat. "La început, medicii ne-au spus că fata îşi imaginează aceste simptome. Ei nu au menţionat boala şi vaccinul în aceeaşi propoziţie", declara Cheryl Cave. Şi în SUA, unde un program similar de vaccinare a fost demarat în urmă cu mai bine de un an, au fost înregistrate mai multe cazuri de sindrom Guillain-Barré. Autorităţile americane spun, la rândul lor, că nu există nici o dovadă că vaccinul anti-HPV ar fi la originea acestor probleme. În campania de vaccinare din SUA este folosit vaccinul Gardasil. Sindromul Guillain-Barré afectează sistemul nervos central şi are cauze virale sau autoimune. "Apariţia lui nu poate fi pusă pe seama vaccinului anti-HPV", dă asigurări prof. dr Adrian Streinu-Cercel, directorul Institutului de Boli Infecţioase "Matei Balş" din Capitală.
Citește pe Antena3.ro