x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Cum sa mergi sanatos

Cum sa mergi sanatos

17 Sep 2004   •   00:00

Medicina a concluzionat ca mersul este mana cereasca pentru organismul care e proiectat sa se miste, nu sa stea sudat pe un scaun sau tolanit intr-un fotoliu.

FLORIN CONDURATEANU - Pulsul medicinei

Dar mersul trebuie facut corect, fiindca, daca mergi in dorul lelii, cu burta-n fata si cocosat, cu pasi tarsaiti, provoci suferinte coloanei vertebrale. Conferentiar doctor Delia Cinteza de la Institutul de recuperare medicala, fizioterapie si balneologie, spune ca rotatia este cea mai rea miscare pentru coloana, iar mersul leganat exagereaza rotatia. Apar forte de forfecare, care pot zdrentui discul dintre vertebre, ajungandu-se la hernia de disc, care se rezolva prin operatie.

Care sunt situatiile in care mersul incorect conduce la suferinte ale coloanei? Mersul pe teren accidentat, calcatul in gropi declanseaza miscari bruste penru redresare, care fac rau coloanei vertebrale. Nu face bine coloanei nici mersul indelungat pe teren dur, tocmai de aceea se impun pauze dese. Fiecare dintre noi a simtit placerea mersului prin iarba, pe un teren moale. O alta situatie dezvantajoasa este mersul prelungit cu o greutate in mana, dupa o vreme se instaleaza durerile de mijloc. Tocmai de aceea e bine sa impartim greutatea pe ambele maini, sa caram o parte din greutate cu mana dreapta si restul pachetelor cu mana stanga. Sau cel putin sa schimbam greutatea dintr-o mana in alta. Cei care au suferinte lombare trebuie sa transporte maximum 4-5 kilograme repartizate pe ambele maini si sa nu mearga pe jos in aceste conditii decat o statie sau doua de autobuz. Efecte negative apar si cand este carata o greutate intr-un rucsac sau intr-un ghiozdan purtate in spate, abdomenul se duce in fata, trage de coloana, pe care o tensioneaza, iar unghiul dintre osul sacru (noada) si oasele liliace devine mai ascutit. Mersul e bine sa se faca cu pas vioi, spatele sa fie drept, astfel se reduce solicitarea de rotatie a bazinului si coloanei.

×
Subiecte în articol: viaţă sănătoasă mersul