x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Cum stai cu vergeturile

Cum stai cu vergeturile

de Gina Matei    |    03 Aug 2010   •   00:00
Cum stai cu vergeturile
Sursa foto: /THINKSTOCK

90% dintre femeile gravide dezvoltă vergeturi în timpul sarcinii şi 70% dintre tinere suferă de vergeturi încă de la vârsta adolescenţei. Vergeturile apar simplu: ţesutul se distruge din cauza creşterii rapide în greutate şi a întinderii excesive a pielii. În prezent, se poate vorbi despre o adevărată industrie creată în jurul inesteticelor vergeturi. Aşa au apărut creme, loţiuni, tehnici de masaj, terapii antivergeturi.

Cu toate că femeile îşi pun toate speranţele în produsele cosmetice antivergeturi, doctor Călin Doboş, medic specialist în chirurgie facială şi în chirurgie plastică şi competenţă în laser chirurgical, atrage atenţia că "vergeturile pot fi, în cel mai bun caz, estompate, micşorate şi decolorate, însă nu îndepărtate". Aşadar, tratamentele medicale (minimum invazive), precum peelingul chimical, lumina intens pulsată, mezoterapia şi terapia cu laser nu fac minuni, ci pot oferi doar o îmbunătăţire a aspectului, o uşoară estompare şi decolorare a vergeturilor, făcându-le mai puţin vizibile ochiului. Doctorul Călin Doboş menţionează că "aparatura din saloanele de cosmetică, prin căldura degajată, împreună cu masajul, nu fac decât să tumefieze zona din jurul vergeturii. Însă acestea există şi reapar ochiului după maximum o lună".

Peelingul chimic, terapia cu laser, lumina intens pulsată şi mezoterapia acţionează ţintit asupra vergeturilor, micşorându-le şi decolorându-le. Efectul acestor terapii este de atenuare. Totuşi, ele nu reduc numărul acestora. Numărul şedinţelor diferă în funcţie de complexitatea vergeturilor şi de reacţia corpului la terapie. Unele persoane nu înregistrează nici un efect după prima şedinţă, în timp ce la alte persoane efectul este vizibil.

ÎNDEPĂRTARE DEFINITIVĂ
Potrivit doctorului Călin Doboş, singurul tratament sigur de îndepărtare a vergeturilor este cel chirurgical: liftingul de coapse, atunci când vergeturile sunt prezente în zona coapselor, şi abdominoplastia, atunci când vergeturile se află în zona abdomenului. "Vergeturile de pe coapse şi de pe abdomen sunt cele mai frecvent întâlnite, dar şi cele mai supărătoare, deoarece sunt vizibile. Prin liftingul de coapse şi prin abdominoplastie, vergeturile sunt îndepărtate complet, deoarece se îndepărtează exact pielea care conţine vergeturile. Trebuie precizat însă că operaţiile se indică relativ rar, doar în cazurile în care există şi un exces de piele", menţionează doctor Călin Doboş. Există şi metode terapeutice intermediare.

Ele urmăresc producerea unei contracţii cutanate. Ce presupun acestea? "O ridicare a pielii de pe ţesutul de dedesubt, prin nişte incizii mici, şi apoi aplicarea unor pansamente, corsete speciale care să dirijeze vindecarea pielii în noua poziţie. Şi în acest caz, vergeturile nu dispar, ci doar se mai estompează. Gradul de estompare variază de la o persoană la alta: în timp ce la unele modificările sunt minime, la altele aproape dispar", explică doctor Călin Doboş.

×
Subiecte în articol: sănătatea femeii