x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Descoperire: O nouă terapie pentru insuficienţa cardiacă

Descoperire: O nouă terapie pentru insuficienţa cardiacă

de Oana Antonescu    |    03 Dec 2008   •   00:00
Descoperire: O nouă terapie pentru insuficienţa cardiacă

Insuficienţa cardiacă ar putea fi tratată în curând cu un nou medicament care promite să fie terapia viitorului pentru bolile cardiace. El nu doar că blochează evoluţia bolii, dar totodată reface ţesutul cardiac bolnav.



Cu puţin timp în urmă s-a descoperit că microARN-urile, nişte fragmente scurte de acid ribonucleic (ARN), reprezintă cauza apariţiei insuficienţei cardiace. Există mai multe tipuri de microARN-uri, dar se pare că în special unul dintre ele afectează ţesutul cardiac şi implicit funcţia cardiacă: microARN-21. S-a constatat că bolnavii cu insuficienţă cardiacă au o cantitate de trei şi până la cinci ori mai mare de microARN-21 în celulele cardiace.

SUBSTANŢĂ EXPERIMENTALĂ
Până de curând, specialiştii au crezut că deteriorarea ţesutului cardiac este un proces ireversibil. Dar specialiştii companiei americane de biotehnologie Regulus Therapeutics au descoperit recent o terapie care inhibă acţiunea microARN-urilor din celulele cardiace. Acesta este primul studiu care demonstrează
eficienţa unui tratament cu inhibitori microARN. Medicamentul a fost testat deocamdată pe şoareci de laborator, dar se speră că în câţiva ani vor fi demarate testele clinice, cu pacienţi. După identificarea fragmentelor ARN în celulele cardiace, cercetătorii au administrat şoarecilor de laborator o substanţă experimentală numită antagomir. S-a observat că medicamentul nu doar că a oprit evoluţia insuficienţei cardiace prin inhibarea acţiunii microARN-urilor, dar totodată a îmbunătăţit funcţia cardiacă a şoarecilor, potrivit studiului publicat în revista Nature şi preluat de BBC.

DOMENIU DE INTERES
"MicroARN-urile sunt luate serios în considerare ca ţintă terapeutică. În prezent, acesta este un domeniu de mare interes în biologie. O asemenea terapie are un potenţial foarte mare şi pare promiţătoare. Cât de curând, vom putea reface ţesutul cardiac bolnav", crede profesorul Eric Olson, care studiază legătura dintre microARN-uri şi bolile cardiace la University of Texas Southwestern Medical Center.
Insuficienţa cardiacă apare atunci când cordul se deteriorează şi nu mai poate pompa suficient sânge. 23 de milioane de oameni suferă de această boală la nivel mondial şi 600.000 de oameni decedează anual din această cauză.

×
Subiecte în articol: viaţă sănătoasă