x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Drum bun, fără rău de mişcare

Drum bun, fără rău de mişcare

24 Iul 2007   •   00:00

Oricăt de exotică ar fi destinaţia vacanţei tale, ea incepe cu stăngul cănd răul de mişcare se invită la drum. Şi nu sunt puţini cei care au greaţă, chiar vărsături, cu dureri de cap, transpiraţii reci şi paloare.

Oricăt de exotică ar fi destinaţia vacanţei tale, ea incepe cu stăngul cănd răul de mişcare se invită la drum. Şi nu sunt puţini cei care au greaţă, chiar vărsături, cu dureri de cap, transpiraţii reci şi paloare. Copiii şi femeile cu predilecţie au aceste probleme la drum, indiferent dacă merg cu maşina personală, cu trenul, avionul sau vaporul. Nu este o problemă gravă de sănătate, dar este suficient de neplăcută căt să strice primele şi ultimele impresii ale unui sejur. Dr Dana Dinu, medic specialist in medicină de familie, ne spune cum se produce, dar şi cum se previne răul de mişcare.

Conflict de informaţii

Urechea noastră internă este prevăzută cu receptori ai echilibrului, care percep in permanenţă poziţia corpului şi transmit informaţiile către creier. Receptorii vizuali, la răndul lor, sesizează poziţia corpului şi transmit creierului informaţia. Cănd călătorim, indiferent de vehicul, receptorii echilibrului din urechea internă sesizează mişcarea. Insă aflăndu-ne in interiorul unei maşini, ochii sesizează o aparentă imobilizare. "Cele două informaţii contradictorii ajung in creier şi apare un aşa-numit conflict de informaţii la acest nivel, iar organismul este derutat", explică dr Dana Dinu. Din cauza lipsei de sincronizare a receptorilor de mişcare se activează in creier anumiţi receptori antihistaminici ai centrului vomei. Aşa se explică greaţa şi vărsăturile.

In avion

Răul de avion, de care suferă aproximativ 3% din călători, conform unor studii, are un mecanism similar celui de maşină, tren sau vapor, insă are şi căteva particularităţi. Din cauza altitudinii, se produc două fenomene: scăderea presiunii atmosferice (hipobarism) şi reducerea nivelului de oxigen (hipoxie). Organismul uman resimte aceste fenomene, chiar dacă avionul este dotat cu cabine presurizate şi aer condiţionat. "Scăderea presiunii atmosferice determină modificări de presiune in toate cavităţile organismului, dar cel mai rău se resimt in stomac - şi apare astfel senzaţia de disconfort abdominal, greaţă, vomă - şi la nivelul sinusurilor, provocănd dureri", atrage atenţia dr Dana Dinu. In ce priveşte hipoxia, ea produce o uşoară creştere a numărului de respiraţii pe minut, dar şi dureri de cap, ameţeală, indispoziţie, ceea ce agravează starea generală de rău. Hipoxia este mai greu de suportat pentru persoanele cu boli acute sau cronice de plămăni şi inimă. Efectele scăderii cantităţii de oxigen sunt agravate şi de fumat, pentru că oxidul de carbon rezultat din arderea ţigării blochează o parte din oxigen. Şi gravidele resimt hipoxia mai mult decăt celelalte persoane.

Cele mai bune locuri

Nu există un tratament pentru răul de mişcare, iar cea mai bună metodă de a trata starea de rău este evitarea călătoriilor. Dar cum uneori nu le putem evita, nu ne rămăne decăt să luăm căteva măsuri de precauţie. Cea mai importantă este poziţionarea in timpul călătoriei. Intr-un autoturism, locul din faţă este cel mai potrivit pentru un drum mai lung. In avion, cele mai bune locuri sunt lăngă aripi. Pe vapor, persoana care suferă de rău de mişcare ar trebui să stea pe punte şi să privească orizontul. Dr Dana Dinu ne sfătuieşte ca in timpul mersului să privim numai in faţă, să oprim pe traseu o dată la una-două ore şi să aerisim frecvent autoturismul. Cititul, privitul la televizor (in avion) agravează disconfortul, intrucăt receptorii urechii interne sesizează mişcarea, dar ochii, aţintiţi pe carte sau ecran, nu o percep. Prin urmare, aceste activităţi trebuie evitate.

NU MĂ CERTAŢI! Dacă micuţul a vomat in maşină, sub nici o formă nu trebuie să-l certaţi. Nu faceţi decăt să ii sporiţi stresul şi să ii agravaţi simptomele neplăcute. Starea de rău nu este un moft al copilului, ci o reacţie a organismului său. Pregătiţivă cu pungi speciale pentru vărsături.

Â

COPII. De rău de mişcare suferă cel mai frecvent copiii. Dr Dana Dinu recomandă părinţilor să nu plece cu micuţul nemăncat la drum, chiar dacă are rău de maşină. Hrana nu trebuie să fie in exces şi nici greu digerabilă. O altă regulă importantă este ca micuţul să fie odihnit inainte de a pleca la drum. Un copil obosit va fi predispus la starea de rău. Apa plată şi ceaiul foarte puţin indulcit sunt foarte bune după ce micuţul a vomat, hidratarea pe parcursul călătoriei fiind o altă regulă importantă. In ce priveşte antiemeticele sau alte medicamente, este recomandat să cereţi sfatul pediatrului inainte de administrare.

Ştiaţi că

Femeile aflate in ultimul trimestru de sarcină nu trebuie să călătorească cu avionul, intrucăt se poate crea o presiune in cavitatea uterină, ceea ce ar putea declanşa naşterea.

Zborul le este interzis şi nou-născuţilor mai mici de două săptămăni, chiar o lună, pentru că urechea lor internă nu se poate adapta incă la variaţiile de presiune.

Persoanelor care suferă de rău de mişcare le este interzis consumul de alcool şi cafea inainte de a pleca la drum. Cu două-trei ore inainte le sunt interzise, de asemenea, mesele copioase, alimentele care fermentează şi băuturile carbogazoase, intrucăt toate provoacă balonări.

In timpul unei călătorii lungi este recomandat să se consume alimente uşor digerabile şi in cantităţi mici.

Dacă ştim că avem rău de mişcare, cu o oră inainte de călătorie putem lua un sedativ şi un antiemetic.

Mişcările capului vor fi limitate pe căt posibil, intrucăt ele pot accentua simptomatologia.

Pentru a combate modificările de presiune survenite in timpul zborului putem căsca sau mesteca gumă.

×
Subiecte în articol: rău drum miscare sanatatea noastra