x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Echinacea, contraindicata pentru copii

Echinacea, contraindicata pentru copii

07 Ian 2005   •   00:00

La primele simptome de raceala, majoritatea parintilor le dau copiilor preparate pe baza de echinacea. De asemenea, echinacea este administrata celor mici pentru imbunatatirea imunitatii si prevenirea infectiilor respiratorii.

STELUTA INDREI

SFAT. Trebuie sa aveti mare grija cand le administrati copiilor produse naturiste
Se pare insa ca acestea nu sunt cele mai bune solutii pentru copiii dumneavoastra. Conform unui studiu efectuat de o echipa de cercetatori de la Universitatea din Washington si de la Universitatea Bastyr, echinacea nu are efecte benefice in cazul copiilor.

INEFICIENTA. Specialistii au demonstrat ca utilizarea echinaceei de la debutul virozei respiratorii nu reduce numarul zilelor de imbolnavire si nici severitatea simptomelor. Astfel au ajuns la concluzia ca "utilizarea produselor pe baza de echinacea in tratamentul virozelor respiratorii este contraindicata pentru copii cu varste cuprinse intre 2 si 11 ani". De asemenea, autorii studiului au recomandat efectuarea unor noi studii cu privire la rolul pe care echinacea il are in prevenirea infectiilor respiratorii atat la adulti, cat si la copii.

De retinut ca este mai bine sa consultati medicul inainte de a lua echinacea, mai ales daca doriti sa administrati un astfel de produs copiilor.

ANTIBIOTIC
Echinacea este o planta medicinala originara din nordul Americii, utilizata mai ales de amerindieni pentru protectia fata de infectiile respiratorii, gripa sau muscaturile de sarpe. Intre 1916-1950, echinacea este inscrisa ca ingredient farmaceutic in SUA si larg folosita in Europa. Aparitia antibioticelor a facut sa scada interesul fata de aceasta planta, dar o data cu aparitia rezistentei la antibiotice si a efectelor secundare ale acestora, ea cunoaste o noua si tot mai larga utilizare, regasindu-se acum printre cele mai recomandate plante medicinale, alaturi de aloe, ginseng si spirulina. Echinacea se gaseste in Romania numai cultivata la statiunea Fundulea si la Cluj. Specialistii spun ca aceasta planta este cel mai puternic "antibiotic vegetal" utilizat acum in fitoterapie.
×
Subiecte în articol: viaţă sănătoasă echinacea