Ecocardiografia

Ecocardiografia este tehnica de examinare a inimii cu ajutorul ultrasunetelor, ce permite studierea dimensiunilor si performantelor functionale ale structurilor cardiace. Cu toate progresele inregistrate de alte metode de investigatie (tomografia computerizata, angiograma asistata tomografic, rezonanta magnetica nucleara, testele cu izotopi radioactivi etc.), ecocardiografia ofera rezultate importante, in conditiile in care este este noninvaziva (cu exceptia ecografiei transesofagiene), nedureroasa, lipsita de riscuri pentru sanatate si accesibila. Ea poate fi folosita atat pentru precizarea unui diagnostic, cat si pentru a urmari evolutia unei boli, starea ­postoperatorie, reactia la tratament. Mai mult, se poate practica cu bune ­rezultate pentru examinarea cordului fetal.

Tipuri
Sunt doua tipuri de ecocardiografii: ecocardiografia de stres si ecocardiografia Doppler. Ecocardiografia de stres se face dupa un efort fizic supravegheat, pe banda de alergare sau la o bicicleta medicinala, pentru a surprinde modificarile in activitatea inimii dupa efort. Se realizeaza o prima ecocardiografie inainte de demararea exercitiului, apoi inca una dupa incheierea acestuia. Daca persoana respectiva nu poate face efort (de exemplu, din cauza obezitatii ori unor afectiuni articulare sau osoase), se administreaza un medicament care creste frecventa cardiaca. Daca in toate aceste forme de ecografie sunt inregistrate modificarile structurilor inimii, in ecografia Doppler, care poate insoti oricare dintre formele mentio­nate, se studiaza viteza si directia fluxului de sange in inima.

Transtoracica. In cazul ecocardiografiei transtoracice, nu sunt necesare preparative speciale. In cazul celei transesofagiene, este indicat sa nu se manance sau bea cu cel putin sase ore inainte, iar in cea de stres este recomandata evitarea meselor copioase, care ar putea provoca neplaceri (greata, varsaturi) in timpul exercitiului fizic. In ecografia transtoracica, pacientul este intins pe un pat, isi scoate hainele si bijuteriile de la talie in sus, se aplica gelul si este miscat transductorul pe suprafata toracelui. Uneori este nevoie de injectarea intravenoasa a unei substante de contrast, pentru obtinerea unor imagini mai bune, mai ales in cazul pacientilor obezi sau cu afectiuni pulmonare cronice. Din cand in cand, pacientului i se va cere sa isi schimbe pozitia, sa stea nemiscat, sa inspire sau sa expire mai incet sau sa isi opreasca respiratia. Examinarea dureaza in jur de 30-60 de minute, si imaginile pot fi urmarite pe monitor, si ulterior imprimate pe CD sau hartie.

Transesofagiana. In cazul ecocardiografiei transesofagiene, pacientul este sedat, asezat intins pe partea stanga si dupa o anestezie locala se introduce in cavitatea bucala transductorul (care este mai mic decat cel folosit in mod obisnuit pentru ecografie), pozitionat la capatul unui tub flexibil. Acesta este inghitit incet, ajungand in esofag, apoi este pozitionat la nivelul inimii si se incepe preluarea imagi­nilor. In timpul examinarii, transductorul este rotit si miscat pentru a se obtine imagini din diferite unghiuri. In timpul examinarii, este bine ca pacientul sa evite inghitirea salivei. Exami­narea dureaza in total aproximativ doua ore, transductorul ramanand in esofag aproximativ 20-30 de minute.

Dupa terminarea investigatiei, pacientul este usor ametit (din cauza sedativelor), dar poate merge acasa (condus de un apropiat). Timp de cateva ore, gatul poate ramane usor dureros, uscat sau amortit, si este bine ca aproximativ doua ore sa nu se manance sau bea nimic, iar pentru 24 de ore sa se evite alcoolul, mancarurile si bauturile fierbinti.

Ce se afla
Prin ecocardiografie se studiaza dimensiunile inimii si ale cavitatilor din interiorul acesteia (cele doua atrii si cele doua ventricule ), starea si grosimea peretilor si miscarile lor. Uneori, de exemplu, in insuficienta cardiaca, inima isi mareste dimensiunile. Alteori, una dintre cavitati este marita, din cauza unei probleme valvulare sau a hipertensiunii arteriale. Peretii pot fi ingrosati (ca in cardiomiopatia hipertrofica sau hipertensiunea arteriala) sau pot fi subtiati. Zone din perete se pot misca mai lent (de exemplu, dupa un infarct sau daca teritoriul respectiv sufera din cauza ischemiei, fiind mai putin irigat) sau pot exista chiar portiuni imobile.

Se apreciaza, de asemenea, starea valvelor, formatiuni situate intre cele doua cavitati stangi si drepte (adica atriul –ventriculul de aceeasi parte, respectiv valva mitrala in stanga si tricuspida in dreapta) sau intre ventricul si vasele mari de la baza inimii (adica aorta in stanga si pulmonara in dreapta). Valvele pot avea dimensiuni normale, pot fi mai stramte (stenozate), facand ca sangele sa se scurga mai greu, ori largite, producand fenomenul de insuficienta valvulara, in care sangele se scurge in directia opusa fluxului. In acest caz se urmareste si modul in care acestea se inchid sau deschid (complet sau incomplet).

De asemenea, se apreciaza functia de pompa a inimii, determinandu-se volumul de sange pompat la fiecare contractie (fractia de ejectie) sau volumul pompat pe minut. Fractia de ejectie a ventriculului stang este in mod normal de 55%-65%, ea scazand in insuficienta cardiaca. De asemenea, se studiaza daca in inima exista trombi (asa cum se intampla in atriul stang in cazul fibrilatiei atriale), daca sunt tumori (acestea se intalnesc rar, de obicei sunt benigne, adica necanceroase si perfect operabile) sau vegetatii (acestea apar, de exemplu, in cazul endocarditelor, infectii ale invelisului intern al inimii. Tot prin ecografie se studiaza starea pericardului (invelisul extern al inimii), adica grosimea sa ori prezenta unui lichid la acest nivel.

LIMITE. Ultrasunetele folosite in ecografie au frecventa foarte inalta, de 1-5 Mhz. Ele se reflecta atunci cand ating structurile organismului, datele rezultate fiind interpretate de un computer si transformate in imagini. Totusi, ultrasunetele au limi­tele lor, adica nu se pot folosi in cazul structurilor care contin aer, pentru ca in acest caz se reflecta in totalitate. Nici in cazul oaselor, cand sunt absorbite total. Exami­narea cordului, situat in spatele plamanilor si al oaselor cavitatii toracice, ridica unele probleme in acest sens. De aceea, in ecocardiografia transtoracica, cea mai raspandita forma de exami­nare, trebuie cautate anumite puncte, ,,ferestre', prin care ultrasunetele pot ajunge la inima.

Totusi, daca exista anomalii locale (de exemplu, obezitate, sani mari, afectiuni pulmonare cronice ca emfizemul, caracterizat printr-o retentie crescuta de aer in plaman sau o constructie particulara a custii toracice) rezultatele obtinute pe aceasta cale nu sunt concludente. In acest caz, se recurge la ecografia transesofagiana, in care transductorul care emite ultrasunetele si colecteaza 'ecourile' este introdus prin cavitatea bucala. in esofag, in apropierea inimii.

DOPPLER. Ecografia Doppler da informatii asupra scurgerii fluxului de sange, adica asupra vitezei si ­sensului. Se poate descoperi astfel o afectiune valvulara sau un defect congenital, care permite o comunicare anormala intre cavitatile inimii.

INDICATIE. Uneori ecocardiografia este indicata pentru preci­zarea unui diagnostic, daca exista anumite simptome clinice care trebuie elucidate, de exemplu, dureri toracice repetate sau dispnee (respiratie dificila), zgomote cardiace anormale descoperite prin examinarea cu stetoscopul, tulburari de ritm cardiac observate la ascultarea inimii sau pe electrocardiograma (EKG), semne de insuficienta cardiaca sau de inima 'marita'.

Alteori se face pentru a supraveghea o afectiune cunoscuta, de exemplu, o maladie valvulara sau cardiopatia ischemica, pentru a urmari felul in care inima functioneaza dupa un infarct miocardic, pentru a controla evolutia postoperatorie (de exemplu, pentru corectarea unor defecte congenitale sau montarea unor valve artificiale) sau pentru a se vedea modul in care inima reactioneaza dupa un tratament medical, de exemplu, in insuficienta cardiaca sau hipertensiune arteriala.