x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Ficatul, ca baraj

Ficatul, ca baraj

de Florin Condurateanu    |    03 Feb 2007   •   00:00
PULSUL MEDICINEI
Medicina spune ca afectiunea ficatului numita ciroza nu este de fapt o boala, ci un stadiu grav, o etapa avansata a celorlalte boli de ficat, cum ar fi hepatitele cronice etc.
Toate inflamatiile din ficat produse de virusuri, de alcool, de medicamente, inflamatiile din hepatitele autoimune, chiar si cele ca urmare a depunerilor de toxine, adica in toate aceste cazuri de hepatita, daca persista cauzele inflamatiilor, evolueaza spre faza de cicatrice, de fibroza. Tesuturile hepatice fibrozate nu mai lasa sa treaca sangele prin ficat si atunci in amonte, in vena porta ce aduna sangele din abdomen creste presiunea, fiindca circulatia prin ficat este barata. Ca urmare a hipertensiunii in vena porta, se umfla varicele pe esofag, iar apa trece in abomen formand ascita.
Ciroza are patru stadii. In ciroza compensata aflata in stadiul unu, ficatul are fibroza, se constituie intr-un baraj oprind circulatia sangelui, dar nu au aparut nici varicele pe esofag, nici ascita.
Bolnavul in stadiul unu are doar hipertensiune in vena porta. In ciroza compensata, stadiul al doilea, apar varicele pe esofag, dar nu a trecut lichidul in burta, deci nu exista ascita.

×
Subiecte în articol: viaţă sănătoasă