x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Ganglionii de la gât

Ganglionii de la gât

de Florin Condurateanu    |    29 Iul 2009   •   00:00

În zona gâtului se află lanţuri importante de ganglioni. Când aceştia se umflă, oamenii intră în panică, gândul pornind spre spaima epocii noastre, cancerul.



Numai că nu toţi ganglionii reacţionează din pricina unei boli canceroase. Şi umflarea lor apare şi din cauza unor infecţii, ba chiar şi din pricina unor neplăceri la dantură. Explică acest capitol important prof. dr Dorin Sarafoleanu, membru al Academiei de Ştiinţe Medicale, întemeietor de şcoală în ORL. Primul ganglion care reacţionează şi se măreşte este ganglionul santinelă, el reacţionând în toate bolile: şi în cancer, şi în infecţiile oarecare etc. Există o metodă la îndemână de a vedea gradul de inflamare al ganglionilor gâtului. Se aşază capul în piept şi medicul din spate pipăie cu degetele sub muşchiul sternocleido-mastoidian, simţind lanţul ganglionar şi ganglionul santinelă. De exemplu, în rubeolă, ganglionii gâtului sunt mici şi mărunţi. Medicul trebuie să constate cât de mare este ganglionul, dacă este dureros, să verifice dacă ganglionul e mobil, dacă se mişcă, dacă alunecă. Mai trebuie observat şi pipăit dacă este delimitat conturul ganglionului sau dacă este difuz în ţesuturi. Poporul ştie că este mai bine să te doară ganglionul decât să fie nemişcător, nedureros, dar inflamat tare. Medicina confirmă că este avantajos ca ganglionii să doară şi să fie mobili, fiind un semn de infecţie. Situaţia este mai complicată, mai gravă când ganglionul este mare, nu se mişcă şi e nedureros. Bolile nasului şi ale sinusurilor, adică rino-sinuzitele, nu inflamează lanţurile de ganglioni. Dar suferinţele faringelui, ale amigdalelor, ale polipilor duc la inflamarea în primul rând a ganglionului santinelă, care devine dureros. Cancerul rino-faringian, din spatele nasului, care nu dă dureri, inflamează însă ganglionii. La fel şi cancerul de limbă. Trebuie să se evite o confuzie. Se poate inflama şi glanda parotidă. Se umflă în zona maxilarului, ca la oreion. Când se umflă glanda parotidă se împuţinează saliva, apar dureri, dar nu este o inflamare a ganglionilor limfatici.

Mai multe amanunte pe www.3dots.ro

×
Subiecte în articol: viaţă sănătoasă ganglioni gâtul