x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Gloanţe contra virusului B

Gloanţe contra virusului B

de Florin Condurateanu    |    24 Sep 2007   •   00:00

PULSUL MEDICINEI
In clipa de faţă există un tratament destul de eficient impotriva virusului B. Primul medicament folosit in schema de tratament este Interferonul.



PULSUL MEDICINEI
In clipa de faţă există un tratament destul de eficient impotriva virusului B. Primul medicament folosit in schema de tratament este Interferonul.

In Romănia se utilizează acum Interferonul Peghilat, care este o formă cu acţiune prelungită, adică efectul lui se poate intinde şi pe o săptămănă. La acesta se adaugă o serie de medicamente din clasa antiviralelor.

Multă vreme, cea folosită era Lamivudina. Acum, din această clasă fac parte şi nişte medicamente de generaţie nouă, cum ar fi Entecavirul şi Telbivudina, care au fost aprobate să fie utilizate in ţara noastră. Interferonul este un medicament tare, care dă şi efecte secundare, cum ar fi: căderea părului, modificări ale formulei săngelui etc.

Dar acestea se remediază atunci cănd se intrerupe tratamentul. In faza de ciroză nu se mai foloseşte Interferon, ci doar Lamivudina şi medicamentele din aceeaşi grupă. Aspectele tratamentului in hepatita B au fost explicate de prof. dr Alexandru Oproiu, intemeietor de şcoală in medicina aparatului digestiv.

×
Subiecte în articol: viaţă sănătoasă