x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Imbogăţirea in oxigen

Imbogăţirea in oxigen

de Florin Condurateanu    |    14 Iul 2007   •   00:00

Doctorul Irina Strămbu, director de cercetare la Institutul Naţional de Pneumologie "Prof. Marius Nasta" din Bucureşti, ne avertizează că principala complicaţie a bronhopneumopatiei cronice obstructive este insuficienţa respiratorie. Aceasta presupune lipsa de oxigen in sănge. Tocmai de aceea se recomandă folosirea de către bolnavii de bronhopneumopatie cronică obstructivă a aparatelor ce produc oxigen.

Doctorul Irina Strămbu, director de cercetare la Institutul Naţional de Pneumologie "Prof. Marius Nasta" din Bucureşti, ne avertizează că principala complicaţie a bronhopneumopatiei cronice obstructive este insuficienţa respiratorie. Aceasta presupune lipsa de oxigen in sănge. Tocmai de aceea se recomandă folosirea de către bolnavii de bronhopneumopatie cronică obstructivă a aparatelor ce produc oxigen. Aceste concentratoare de oxigen se pot inchiria la domiciliu şi ele prelungesc viaţa suferindului. Tratamentul cronic cu oxigen este a doua terapie pentru a prelungi viaţa bolnavului. Această terapie cu oxigen suplineşte insuficienţa oxigenului la inimă şi la celelalte organe.

In opinia doctorului Irina Strămbu, in cazul bolnavilor de bronhopneumopatie cronică obstructivă principala terapie este lăsarea de fumat, iar a doua terapie este tratamentul cronic cu oxigen prin aparatele concentratoare de oxigen.

Oxigenul a fost considerat medicament pentru bronhopneumopatia cronică obstructivă, aşa că asigurările de sănătate compensează o parte din chiria aparatului de concentrare de oxigen. Aşadar, aceşti pacienţi işi pot modifica singuri calitatea vieţii. Bolnavii de bronhopneumopatie cronică obstructivă işi pot inchiria acasă de la firme specializate aceste aparate ce imbogăţesc aerul in oxigen, astfel că işi uşurează espiraţia şi implicit işi prelungesc viaţa.

×
Subiecte în articol: viaţă sănătoasă oxigen