x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Info

de Jurnalul National    |    05 Apr 2008   •   00:00

5 aprilie 2008:Salariile medicilor vor creşte sau vor scădea cu până la 50%, în funcţie de punctajul ob­ţi­nut la fiecare evaluare trimestrială, potrivit unui proiect de ho­tă­râ­re de Guvern

PROIECT. Salariile medicilor vor creşte sau vor scădea cu până la 50%, în funcţie de punctajul ob­ţi­nut la fiecare evaluare trimestrială, potrivit unui proiect de ho­tă­râ­re de Guvern. Actul normativ este elaborat de Ministerul Sănă­tăţii, fiind supus dezbaterii publice pe site-ul instituţiei (www.msp.ro) până la data de 3 mai 2008. Criteriile pe baza cărora se modifică salariile medicilor vor fi avizate de comisiile de specialitate ale Colegiului Medicilor din România. Evaluarea trimestrială se face prin acordarea unui punctaj de la 1 la 5 pentru fiecare criteriu.

 

VIOLENŢĂ. Un studiu al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) arată că femeile victime ale violenţei conjugale se află într-o stare de sănătate fizică şi psihică mai precară decât majoritatea po­pulaţiei. Autorii studiului au ana­lizat starea de sănătate a 24.000 de femei (din 10 ţări) agresate de soţi. Astfel au constatat că violenţa conjugală le provoacă femeilor pro­bleme pe termen scurt: dificultăţi de mers, suferinţe fizice care le îm­piedică să-şi îndeplinească activităţile zilnice, iar în timp ele pot suferi tulburări de memorie, depresie, tentative de suicid.

×
Subiecte în articol: viaţă sănătoasă