x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Mai multa miscare, mai multe vegetale

Mai multa miscare, mai multe vegetale

de Florin Condurateanu    |    28 Oct 2006   •   00:00
PULSUL MEDICINEI
La intrebarea ce atitudine terapeutica se adopta in cazul ficatului gras ne raspunde specialistul.

Profesor doctor Alexandru Oproiu spune ca atunci cand este vorba de o steatoza, adica de un ficat gras de origine non-alcoolica, masura de inceput este schimbarea sistemului de viata. Cand in analize transaminazele sunt crescute si pacientul este obez, are lipidele marite in sange, este diabetic si are rezistenta la actiunea insulinei proprii trebuie sa se treaca la modificarea regimului de viata.

In primul rand, bolnavul trebuie sa faca miscare, minimum o jumatate de ora de mers pe jos, dar ideal ar fi ca omul respectiv sa circule pe jos 1-1,5 ore pentru a consuma grasimile prin efort fizic. Al doilea pas este corectarea regimului alimentar. Bolnavul de ficat gras sa manance cat mai multe vegetale, adica legume si fructe si sa consume cat mai putin alimente bogate in grasimi. Iar, atunci cand foloseste grasimi, aceastea sa fie de origine vegetala si nu de origine animala. Toata lumea stie ca dieta mediteraneana este cea mai de laudat si ea se bazeaza pe uleiul de masline. Cand cresc in sange transaminazele inseamna ca a aparut in ficat inflamatia si se trece si la prescrierea unor medicamente.

×
Subiecte în articol: viaţă sănătoasă