x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Meridiane deviate

Meridiane deviate

de Florin Condurateanu    |    01 Aug 2007   •   00:00

Dacă mai toată lumea ştie că miopul vede rău la distanţă şi poartă lentile cu minus, că hipermetropia sau presbiopia inseamnă vedere rea de aproape şi necesitatea ochelarilor cu plus, ei bine, mai puţin se pricepe lumea la al treilea viciu de refracţie numit astigmatism.

Dacă mai toată lumea ştie că miopul vede rău la distanţă şi poartă lentile cu minus, că hipermetropia sau presbiopia inseamnă vedere rea de aproape şi necesitatea ochelarilor cu plus, ei bine, mai puţin se pricepe lumea la al treilea viciu de refracţie numit astigmatism. Prof. dr. Monica Pop, directoarea Spitalului de Urgenţe Ofalmologice, lămureşte astigmatismul. Acesta inseamnă o diferenţă de refracţie mai mare de 0,5, deci mai mare de jumătate din dioptrie intre meridianele ochiului. Există trei feluri de astigmatism şi anume: astigmatismul simplu, astigmatismul compus şi astigmatismul mixt. In astigmatismul simplu, meridianul unui ochi are un viciu. Ori miop, ori hipermetrop. Dar meridianul celuilalt ochi este normal. Dacă meridianul ochiului bolnav are miopie, este vorba de un astigmatism simplu miopic, iar dacă meridianul ochiului suferind are hipermetropie, este vorba de un astigmatism simplu hipermetropic. Astfel, meridianul unui ochi poate avea minus 1,5, iar celălalt să aibă 0. Alt exemplu, meridianul unui ochi are plus 2, iar meridianul celuilalt ochi plus 0,5 (acest meridian este normal căci nu depăşeşte dioptria 0,5).

×
Subiecte în articol: viaţă sănătoasă meridianul