Folosirea nanotuburilor din carbon în lupta contra cancerului este experimentată în laborator încă din 2004. Aceşti cilindri microscopici, cu un diametru ce nu depăşeşte câţiva zeci de nanometri (un nanomentru, prescurtat "nm", corespunde 1/miliard dintr-un metru), au capacitatea de a pătrunde în interiorul celulelor ţintite cu scopul de a plasa medicamente.
O echipă internaţională de specialişti a reuşit, prin aceste tuburi comparabile cu firul de păr, regresul tumorilor maligne la şoareci şi chiar să prelungească perioada de supravieţuire a animalelor bolnave.
Totuşi, specialiştii consideră că este prea devreme pentru a spune dacă şi când aceste nanotuburi din carbon ar putea fi testate şi pe om, ne avertizează Alberto Bianco de la laboratorul de imunologie şi chime terapeutică aparţinând Centre National de la Recherche Scientifique (CNSR) Strasbourg. Specialistul este suficient de prudent, deoarece sunt încă multe aspecte ce trebuie lămurite. Prima dificultate vine din faptul că nanotuburile din carbon nu sunt omogene, ceea ce complică evaluarea testelor.
Încorporate în pneuri, componente ale automobilelor, în rachete de tenis, în ecrane plate, aceste tuburi nu au fost concepute pentru a fi utilizate în medicină. Şi totuşi iată, ele sunt folosite, cu oarece riscuri.
Astfel, înainte de a fi injectate în organism pe cale sanguină, fiecare laborator trebuie să verifice gradul lor de puritate. Iar chimiştii trebuie, de asemenea, să le adapteze noilor scopuri. Comparativ cu sistemul liposom (capsule) care poate transporta medicamentele în interiorul celulelor, nanotuburile le depun la suprafaţa acestora. În prezent, se ştie modul de a plasa medicamentele în interiorul nanotubului, însă nu se ştie încă nici cum se deschide, nici cum se închide uşa nanotuburilor, recunoaşte Alberto Bianco. Orientarea nanotuburilor este efectuată de molecule plasate şi ele la suprafaţa celulelor.
Cercetătorii se străduiesc să reuşească pătrunderea nanotubului în celula tumorală. Dacă se reuşeşte, molecula terapeutică va fi acţionată prin diferite modalităţi, printre care braţul dintre nanotub şi molecule. Acest sistem va fi capabil să transporte în egală măsură vaccinuri şi antibiotice. De asemenea, începe a fi folosit în imagistica medicală. Dar problema o reprezintă eventuala toxicitate asociată cu nanotuburile. Studiile arată că există tendinţa ca, la nivelul unor organe, să fie colectate unele elemente toxice, avertizează Alberto Bianco.De aceea, specialiştii analizează posibilitatea eliminării acestora pe cale biliară sau urinară.
Japonezul Sumio Iijima este părintele nanotuburilor din carbon. Specialist în microscopie electronică, Sumio Iijima a conceput, în anii 1990, nişte molecule cilindrice din carbon cu utilitate în domenii ca electronică, optică şi, mai nou, în medicină.
Citește pe Antena3.ro