x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Nici umil, nici militaros pe scaun

Nici umil, nici militaros pe scaun

de Florin Condurateanu    |    28 Iul 2006   •   00:00
Nici umil, nici militaros pe scaun

Durerea de spate e foarte des intalnita. De altfel, durerea de spate ocupa locul al doilea in clasamentul de raspandire a durerilor, pe prima pozitie lafaindu-se durerea de cap. Circa 80% dintre oamenii trecuti de 60 de ani sufera de dureri de spate. Explica durerea de spate conf. dr. Daniel Adam, seful Clinicii de Neurochirurgie de la Spitalul Clinic de Urgenta "Sf. Pantelimon". Cel mai putin este solicitat discul coloanei vertebrale cand omul sta in pozitia culcat. In pozitia in picioare, discul vertebral este supus la o solicitare mare. Dar cel mai mult este solicitat discul dintre vertebre cand omul sta pe scaun. Cel mai indicat e sa stai pe scaun cu spatele drept. Dar nici prea batos sa stai pe scaun nu e bine. Este o pozitie rea cu pieptul in fata ca un infatuat, caci medicina a aratat ca pozitia militaroasa pe scaun nu-i prieste coloanei vertebrale. Dupa cum nici pozitia umila pe scaun, usor plecata, pozitie de subaltern servil nu este de adoptat, caci nici in aceasta situatie discurile vertebrale nu sunt menajate.

×
Subiecte în articol: viaţă sănătoasă scaun