x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei O caricatura de picior

O caricatura de picior

de Florin Condurateanu    |    17 Aug 2006   •   00:00
PUSUL MEDICINEI
Laba piciorului are o importanta deosebita si vai si amar cand iese osul acela dizgratios numit mont, ce dureri apar la fiece pas, ajungandu-se chiar sa nu mai poata fi incaltat nici un pantof, chiar de panza.

Prof. dr. Andrei Firica, seful sectiei de ortopedie de la Spitalul Colentina, spune ca laba piciorului, pentru a sustine elastic greutatea corpului, trebuie sa fie prevazuta cu doua arcuri: un arc longitudinal si un arc transversal, care sa amortizeze contactul cu solul in mers. Aceste doua arcuri reprezinta bolta piciorului, scobitura din talpa. Aceste doua arcuri se mentin prin forma oaselor, dar si prin tesuturile de colagen ce le formeaza. Montul este deformarea aparuta la osul dinspre interiorul labei piciorului, sub degetul mare, si el e semnul ca s-au deteriorat aceste arcuri. Montul nu numai ca urateste piciorul, dar da si dureri. Montul preseaza degetul doi care urca, apoi este influentat si degetul trei, degetele se incaleca unele peste altele si laba piciorului ajunge o caricatura. Operatia nu e simpla, nu numai ca trebuie taiat osul deformat, dar trebuie corectate si oasele celorlalte degete.

×
Subiecte în articol: viaţă sănătoasă